Cristi Borcea și Cohn s-au pus de acord


Dinamo va alege o nouă siglă a clubului, sâmbătă, 14 mai, atunci când clubul împlinește 74 de ani de existență. În această seară se încheie votul suporterilor dinamoviști din țară și din străinătate, cel organizat pe pagina oficială de Facebook a clubului. Totuși, din informațiile noastre, alegerea siglei ar mai putea întârzia.

GSP a luat legătura cu suporterul care a realizat sigla care conduce în preferințele fanilor. Acesta se numește Sebastian-Ioan Filipescu, are 25 de ani, și este stabilit de la 14 ani în Ludwigsburg, Germania, în apropiere de Stuttgart.

Tânărul și-a expus povestea lui. La rândul lor, doi dintre foștii acționari marcanți ai grupării din Ștefan cel Mare, Cristi Borcea și Vladimir Cohn, și-au expus preferințele în privința noii sigle, care este favorită să devină noua stemă a formației de fotbal Dinamo 1948.

„Cred că sigla aceasta, a 5-a, cum deja o denumesc fanii la votare, este cea mai potrivită. Este simplă și la obiect. Altceva. Incorporează denumirea clubului, arată bine. Poate ar merge mingea mai mare și cu petice roșii. Celelalte? Nereprezentative și sărace… Aceasta este direct pentru fotbal”, a explicat Vladimir Cohn pentru GSP.ro.

O opinie similară a avut și Cristi Borcea, într-un dialog cu GSP.ro: „Îți dai seama că întotdeauna o să-mi fie dragă stema cu cei doi câini roșii, e vorba de o perioadă importantă în istoria grupării. Dar, dacă e să aleg dintre cele cinci, votez pentru cea cu mingea de fotbal și cu detaliul acela auriu, plus anul fondării. Probabil, aceasta va fi sigla aleasă, e cea mai la potrivită. Mai merge lucrat un pic pe la ea”.

Citește și:

Borcea: ”Aș mai fi stat un an la închisoare pentru Dinamo”

Previous Galeria lui Inter a scandat „Dinamo, Dinamo!”
Next Șerdean a câștigat un nou proces

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *