Cresc datoriile lui Dinamo


Dinamo are în continuare probleme financiare. Cei doi acționari mai degrabă caută investitori cu bani care să ajute să scoată clubul la liman. În acest timp, datoriile cresc.

Ultima notificare pe adresa clubului a venit pe 3 martie, de la Electrica Furnizare SA. Furnizorul de energie electrică solicită achitarea sumei de 105.733,79 lei (peste 20.000 de euro), reprezentand contravaloarea facturilor restante, scrie gsp.ro.

E vorba de două facturi neachitate. Una de 89.581,42 lei, și alta de 16.152,37 lei.

Această sumă se adaugă numeroaselor creanțe curente, născute după deschiderea procedurii de insolvență, nefiind necesară înscrierea la masa credală, și trebuie plătită cu prioritate. Administratorul judiciar, Răzvan Zăvăleanu, a validat plata.

Clubul trebuie să rezolve urgent, până la 30 aprilie, datoriile presante de aproape un milion de euro în cadrul negocierilor cu creditorii, pentru a obține licența și sezonul viitor.

Sumele pe care Dinamo trebuie să le plătească:

Dusan Uhrin (antrenor) – 12.800 euro

Mircea Rednic (antrenor) – 54.883 lei (11.200 euro)

Mirko Ivanovski (fotbalist) – 11.943 de euro

Cătălin Carp (fotbalist) – 10.000 euro

Andreas Mihaiu (fotbalist) – 48.100 lei (9.800 euro)

Tarsin (firmă transport) – 32.053 lei (6.540 euro)

Primăria Municipiului București – 21.804,30 lei (4.450 euro)
(Contravaloare energie electrică – 20.037,95 lei, contravaloare gaze naturale – 822,03 lei, contravaloare apa și canal – 944,32 lei)

Dragoș Penescu (fotbalist) 14.821 lei (3.000 euro)

Răzvan Grădinaru (fotbalist) 5.600 de euro

Citește și:

Palatul Mogoșoaia, gazda expoziției ”Anastasis”

Previous Informații sigure despre investitori: ”A făcut treabă”
Next Episod cu Rednic: ”Am rămas cu niște idei”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *