Cosmin Contra, declarații de ultimă oră: ”Asta vreau”


Cosmin Contra a avut în această seară prima prezență într-un studio după ce a semnat cu Dinamo la Telekom Sport.

”Antrenorul întotdeauna riscă, dacă nu ai rezultate, el e primul care răspunde. Nu mă gândesc la postul meu, ci la următorul meci. Echipa joacă bine, dar pierde. Până acum, la echipele la care am fost eu, echipa juca bine şi câştiga. Acum, avem această problemă, dar încercăm să asamblăm cei 14 jucători nou veniţi. Mai ales că unii au venit după o perioadă lungă de pauză.

Nu au fost pregătiţi nici cei pe care i-am găsit la echipă. Din cauza problemelor pe care le-au avut spre sfârşitul campionatului trecut, cu perioada de stat în carantină 14 zile, nu au putut să facă o pregătire de vară. Nu au avut nicio pregătire de vară, au stat acasă şi au făcut o pregătire de două săptămâni, după care au început campionatul Nu e uşor să-i integrăm în dinamica echipei.

Cei pe care i-am găsit la echipă, n-au putut să facă pregătire de vară. Practic au stat acasă şi au făcut o pregătire uşoară. Trebuie să facem ceva în plus faţă de ceea ce am făcut până acum, ca să câştigăm meciuri. După primele cinci meciuri avem o singură victorie, iar pe mine nu mă încălzeşte că mai sunt multe meciuri. Eu vreau să fim în primele două echipe din România.” a mărturisit Contra, pentru Telekom Sport.

Întrebat despre nivelul fotbaliştilor străini aduşi în această vară în Ştefan cel Mare, dar şi despre salariile mari vehiculate în presă, Cosmin Contra a mărturisit:

”Nu poţi să aduci jucători dintr-un campionat, fie el şi spaniol, dintr-o mentalitate puternică şi să-i pui în fotbalul românesc. Avem un campionat echilibrat, dar nu poţi să le ceri în zece zile rezultate. Nu caut scuze, dar există o preocupare la nivelul meu, ca antrenor, şi la nivelul lor, ca jucători. Nu ştiu salariile, dar spun că până să vină Aleix Garcia, ceilalţi nu au ajuns la sumele care se vehiculau în presă.” a mai declarat fostul selecţioner.

Dinamo este una dintre echipele afectate de erorile de arbitraj din Liga 1 conform suporterilor săi, dar antrenorul Cosmin Contra nu caută să se ascundă în spatele acestei teorii:

”Nu vreau ca arbitrajul să fie o scuză, nu vreau să găsim un alibi în asta. Arbitrul nu îţi scoate mingea din poartă! Îmi doresc totuşi ca dacă avem ceva să ni se dea şi nouă. Meseria de arbitru este una grea şi trebuie să avem încredere că se va implementa şi la noi în ţară VAR-ul. Când va fi implementat, aceste discuţii vor dispărea, aşa cred. La orice etapă, se analizează în Spania rezultatele de la Dinamo. E clar că fiind investitori spanioli, se fac analize şi pe arbitraj acolo. Nu cred că trebuie să supere pe nimeni că există o analiză a campionatului din România în ţara” a mai declarat Cosmin Contra, în exclusivitate pentru Telekom Sport.

Citește și:

Constantin Anghelache are informații sigure: ”Asta va ieși după audit”

Previous Constantin Anghelache are informații sigure: ”Asta va ieși după audit”
Next Ana Maria Prodan despre șefii lui Dinamo: ”Tot aud povești”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *