Cortacero a anunțat că e în București cu director general spaniol. Mutările de mâine din AGA EXCLUSIV


Nebunie totală la Dinamo. Alinierea excepțională a planetelor de pe 21 decembrie sperăm cu toții să fie de bun augur pentru echipa din Ștefan cel Mare pentru că luni are loc Adunarea Generală a Acționarilor, unde se pot lua decizii destul de importante pentru echipa din Ștefan cel Mare.

Pablo Cortacero și-a anunțat apropiații că este în București și că se va prezenta mâine dimineață la AGA, dar nimeni nu știe dacă acest lucru este real sau nu. De asemenea, a mai anunțat că alături de el va veni un nou director general care va fi impus mâine în AGA, în locul lui Alex Couto, în care oricum spaniolul nu mai avea încredere totală.

”Am trimis joi 1,5 milioane de euro și vineri 3,5 milioane de euro. Banii trebuie să intre până luni pentru mărirea de capital”, i-a anunțat Cortacero pe oamenii de la București. Până la această oră însă nu a intrat niciun euro! Și nimeni nu crede că vor intra cu adevărat acești bani. O eventuală mărire de capital ar fi surpriza finalului de an la Dinamo.

Pe de altă parte, cei din Program DDB așteaptă cu nerăbdare ședința de mâine pentru că dacă Cortacero nu se prezintă și nu se face mărirea de capital promisă, atunci ei vor încerca să preia conducerea clubului și ulterior toate acțiunile de la Pablo Cortacero. În cazul în care Cortacero nu va preda acțiunile și totuși nu face mărirea de capital, atunci Dinamo chiar riscă să ajungă în faliment și va fi evident că totul a fost doar un plan al lui Ionuț Negoiță împreună cu spaniolii pentru a îngropa clubul și firma Lotus, care are datorii foarte mari.

Citește și:

37 de citate despre iertare care-ți vor face ziua mai frumoasă

Previous Paul Anton și-a hotărât viitorul: ”Este clar”
Next Juan Camara a anunțat ce are de gând să facă: "Decisive"

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *