Cornel Dinu, la Steaua. Cum a fost posibil


Vi l-ați putea imagina pe Cornel Dinu la Steaua? Ei bine, Gabriela Firea și l-a imaginat și a semnat un decret conform căruia antrenorul a făcut carieră în curtea rivalilor.

Pe ordinea de zi a Consiliului General al Capitalei de pe 14 noiembrie a ajuns și proiectul prin care Cornel Dinu urmează să primească titlul de cetățean de onoare.

Un demers lăudabil, dacă în referatul de specialitate nu s-ar fi strecurat o eroare. Hotnews arată că în CV-ul lui Cornel Dinu apare postul de antrenor principal la Steaua București, în loc de Dinamo, clubul pentru care „Mister” a scris istorie.

„Corneliu Constantin Dinu (n. 2 august 1948, Târgovişte), cunoscut sub numele de Cornel Dinu, este un fost jucător şi antrenor de fotbal român. A fost antrenor principal la Steaua Bucureşti, apoi a mai antrenat CS Târgovişte, ASA Târgu Mureş, Oţelul Galaţi, U Cluj şi FC Olt şi a fost selecţioner al echipei naţionale de fotbal a României în campania de calificare la Campionatul Mondial de Fotbal 1994, drept pentru care a fost şi decorat cu Ordinul Meritul Sportiv clasa a lll-a”.

Citește și:

Laurențiu Corbu, reacție după accidentare: ”Voi fi apt”

-->
Previous ULTIMA ORĂ Ionuț Negoiță a dat ultimele detalii despre vânzarea lui Dinamo
Next ULTIMA ORĂ Fabbrini a plecat la Roma la doctorul lui Totti. Când poate reveni pe teren

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *