Cornel Dinu iese la atac și apără suporterii: ”Greșeală imensă”


Cornel Dinu a vorbit în această seară despre problemele de la Dinamo și a pus tunurile pe Mario Nicolae care conduce în continuare clubul din poziția de director sportiv al formației din Ștefan cel Mare.

”Ăsta nu are nicio legătură cu Dinamo și poate că e una dintre marile greșeli. (n.r. despre declarațiile lui Mario Nicolae) Nenorocirea e că se publică asemenea lucruri în România ale unor vietăți care nici nu au voie să pronunțe numele clubului Dinamo. El a fost un fel de supraveghetor al celebrului Walter, cu el a fost pe la Cluj și a falimentat echipa, la fel a fost și la Petrolul.

Greșeala imensă e că acest individ nu avea ce să caute și nu are nicio legătură cu Dinamo și cu fotbalul, ca dovadă ceea ce a făcut în ultimul timp. E multă mizerie și acest individ nu avea ce să caute la Dinamo, din niciun punct de vedere. Maniera însă în care a și amenințat Dinamo este de ultima abjecție, că dacă va fi îndepărtat va spune el ce s-a întâmplat. Păi spune dacă s-a întâmplat ceva rău, dacă ești legat de Dinamo și dacă ești competent? Nu fi mârșav. Un impostor cu decizii fotbalistice, Mario Tanacu.

Lângă Dinamo trebuie să fie în continuare suporterii, care au făcut niște lucruri extraordinare, e adevărat că unul sau doi dintre ei au luat și niște inițiative tehnice, gen să-l aducem pe Tanacu să ne salveze. Coincidența e de nume cu unul care e crescut de noi în spiritul că noi servim Dinamo și nu ne servim de Dinamo, care a scris istorie la Dinamo, Marius Niculae. Asta nu are nicio legătură cu Dinamo.

E nevoie de oricine ține la Dinamo, dar cum e o situație foarte grea trebuie vorbit puțin și trebuie să fie luate măsuri clare și să fie totul făcut pentru a ajuta echipa să se salveze de la retrogradare. După aceea, se pot face multe.

Eu sunt de la început alături de suporteri și voi fi în continuare, dar nu este nevoie de vorbe, ci de fapte care ne privesc pe noi care suntem legați de Dinamo din toate punctele de vedere și nu ne dăm la o parte. Acum, avem doar vreo 2-3 jucători conform tradiției lui Dinamo. Încă mai sunt pârghii cu care se poate acționa și care trebuie activate”, a declarat Cornel Dinu la Prosport Live.

Citește și:

VIDEO Mesajul părintelui Pimen de Paști: ”Învierea e bucurie. Să dăruiți, asta e dragostea”

 

Previous Ionuț Lupescu, mesaj emoționant pentru Dinamo: ”Știu”
Next Un afacerist român vrea să se implice la Dinamo: ”Aș investi”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *