Cornel Dinu a explicat, în exclusivitate pentru FANATIK, de ce Dinamo „a murit” pentru el și de ce nu va fi prezent în parcul sportiv din șoseaua „Ștefan cel Mare” la aniversarea înființării clubului.
Dinamo împlinește 74 de ani pe 14 mai. Așa cum v-am anunțat recent, aniversarea este sărbătorită azi, 11 mai, din cauze care țin de ministrul de Interne, Lucian Bode.
Nu vor lipsi fotbaliștii din vremurile bune ale „câinilor roșii”, managerul echipei CS Dinamo (locul 1, Liga 4, seria bucureșteană), Dănuț Lupu, anunțând, în exclusivitate la FANATIK, că va avea loc și un meci „în haită”, între două echipe de old-boys, antrenate de legendarii Cornel Dinu și Mircea Lucescu. Numai că „Procuroru’” nu va fi prezent la sărbătoarea clubului să de suflet.
Mister, este aniversarea lui Dinamo, 74 de ani de existență, tot atâția câți împliniți și dumneavoastră pe 2 august. Sunteți de-o vârstă, vă identificați cu Dinamo, cum să lipsiți?
– Nu mă duc, nu înțelegi? Am încheiat discuția!
Dar de ce?
– Pentru că m-au înjurat câțiva „mari suporteri” în patru ani cât nu m-au înjurat toate galeriile adversarilor în 20 de ani, cât am jucat pentru Dinamo!
Cine v-a înjurat, Mister?
– Tararache, Anghel, Thomas… se știu ei foarte bine… Pentru mine, Dinamo este un capitol încheiat. Nu mă mai regăsesc în Dinamo de azi. Nu mă mai interesează. Punct!
Lăsați-mă să nu vă cred…
– Nu, nu, nu, nu, nu… Nu mai vreau să am de-a face cu nimic din ce înseamnă actuala organizare a lui Dinamo. În forma asta… nu vreau să mai aud nimic de Dinamo! Tot timpul scandal, scandal și iar scandal…
Insolvență, nu sunt bani, nu vin bani decât de la suporteri, nu vin sponsorii promiși tot timpul de conducere, dar aud de Cortacero că a făcut bani și vrea să vină din nou la Dinamo… vine Șerdean că se vrea președinte… iar președinte e Mureșan, care face ce vrea… îl dă afară pe Rednic… apoi Badea, conflictul cu brandul, cu numele, cu sigla… Păi ție-ți plac siglele alea propuse? Cine le-a ales?
Suporterii… suporterii care au dat și dau grosul banilor care țin pe Dinamo în viață… nu ei ar trebui să aleagă sigla nouă?
– Eu am altă părere… Suporterii sunt admirabili prin sacrificiile pe care le-au făcut și le fac să dea din banii lor, că nu toți au posibilități, au familii, au copii… Dar nu suporterii trebuie să conducă, acolo trebuie oameni de fotbal, specialiști…
Păi Iuliu Mureșan nu e om de fotbal? Răzvan Zăvăleanu e specialist pe parte juridică, dar cu experiență în insolvențele din fotbal, are și el un club de fotbal…
– Mureșan a probat ce om de fotbal este… Dar nu mai vreau să mă cert cu nimeni… Avea Fănuș… odihnește-l, Doamne!… o vorbă în ultima perioadă a vieții: „Nu mă mai cert cu Barbu (n.a. – Eugen Barbu), că nu mai am timp să mă împac!”… așa și eu, nu mă mai cert cu nimeni că nu mai am timp să mă împac… așa că stau de-o parte.
Aaaa, vorbesc cu Badea, vorbesc cu Zăvăleanu, foarte frumos, foarte civilizat… mi-a trimis și invitație la aniversare… dar nu mă duc (se enervează brusc) …Nu mă duc, dom’ne, nu mă duc! Eu sunt încăpățânat, știu că sunt încăpățânat, am sânge de sârb căpos de la mama, Dumnezeu să o odihnească, tare aprigă mai era…
Știi că am vrut să fac bine, știi istoria cu ADPD, cu PCH, cu DDB… nu am vrut decât binele lui Dinamo și ăia trei, patru inși m-au înjurat încontinuu ani de zile… de parcă voiam să strâng bani să-mi iau mașină și casă…
Să fie clar: am un respect imens pentru zecile de mii de suporteri dinamoviști care mă respectă și ei pe mine, dar pentru felul în care, eu vrând să fac bine, ăia trei, patru m-au înjurat cât nu m-au înjurat, repet, toate galeriile adverse cât am jucat la Dinamo și am trăit pentru Dinamo zi de zi, nu mai vreau să aud de Dinamo, mi-ajunge…
Aaaa, dacă văd o organizare serioasă și mi se cere sfatul, cu mare plăcere le dau sfaturi în calitate de consilier. Dar să mă implic în ceea ce este la ora actuală, nici gând! N-am nicio legătură cu haosul de acum, nu sunt făcut să funcționez așa, haotic.
Îmi spune Zăvăleanu „Domnu’ Dinu, nu-mi place că sunteți pesimist”… Dom’ne, ăsta sunt! Am o anumită personalitate, nu pot să mă bucur când în interior inima mea plânge. Și mai sunt și bătrân, și bolnav, și nu mai am resursele de remontare de altădată…
Eee, nu exagerați acum, Mister…
– Nu exagerez, asta-i viața… Nimeni nu-i scutit de asta, bătrânețea și moartea nu iartă pe nimeni. Numai că nu vrem noi să ne gândim la ele cât ne simțim în putere…
Vorba lui Zăvăleanu: Domnu’ Dinu, nu-mi place că sunteți pesimist… Dinamo are nevoie de gloriile sale…
– Dom’ne, eu când nu cred în ceva, nu pot să particip, i-am spus și lui Zăvăleanu… Nu cred în Dinamo actual… Dinamo a murit pentru mine!
Iar exagerați… Zăvăleanu își face treaba bine, spune că este aproape de a aduce un sponsor puternic…
– Da, mi-a spus și mie că ar fi în tratative avansate cu un fond de investiții occidental… sau american… Și cu încă un sponsor, individual, mare suporter al lui Dinamo… Doamne-ajută, ce pot să spun?
Pe de altă parte se pare că apare și Cortacero, m-a sunat un prieten să-mi spună de un alt prieten, din Germania, că-l știe pe acest Cortacero din afacerile cu bitcoin și că de-abia acum i-ar fi venit un câștig mare de la un fond de investiții, de zeci… dacă nu sute de milioane de euro și se aude că ar vrea să revină la Dinamo…
Și credeți că e posibil așa ceva?
– Păi n-ar fi bine? Să vină cu reușiții ăia de Șerdean, Țălnar… n-ar fi bine? Să curgă lapte, miere și bani la Dinamo… Începând chiar de la próxima semana, nu? O demență… Și nu vreau să mai am de-a face cu așa ceva. Am fost întotdeauna un sentimental și nu pot să mă schimb la bătrânețe…
Păi dacă sunteți un sentimental, cum puteți să vă scoateți pe Dinamo din suflet, cum puteți spune că marea iubire a vieții dumneavoastră, Dinamo, a murit?!
– Nu, nu, nu, nu… Dinamo rămâne în sufletul meu până n-oi mai fi, m-a adoptat, m-a crescut, m-a făcut cunoscut în lume. Una este raportul meu cu Dinamo istoric, în timp, și altul este raportul cu cei care conduc Dinamo de câțiva ani. Nu sunt de acord cu ce se întâmplă la Dinamo! Cum este condus Dinamo.
Eu am sânge de sârb, dom’ne! Am o ținută mândră, încăpățânată, am o coloană vertebrală neîncovoiabilă. Semăn cu mama, cum ți-am mai spus, Dumnezeu s-o odihnească… Era de neclintit când lua o decizie, era de o demnitate, de un atașament total.
Eu sunt convins că exagerez, într-un fel, dar am demnitatea mea și m-am simțit prea mult lovit chiar din Dinamo, m-am simțit scârbit de ce se întâmplă acolo. Nu mă mai recunosc în maniera de a se comporta cei care pretind că vor binele lui Dinamo, de fapt vrând doar binele lor.
Eu am o educație de care nu o să-mi fie rușine niciodată, primită, după părinți, de la militari specialiști în sport, foarte buni români, care mi-au format mentalitatea de învingător nu numai pe teren, ci peste tot, împotriva nedreptății și hoției.
Prima dată când am ajuns la Săftica, a venit generalul Staicu și ne-a luat de-o parte pe cei mai tineri, eu, Mopsu’, Marica, Roxin și ne-a spus: „Măi, băieți, uite ce e: asta nu-i o echipă militară, e condusă după o anumită ținută militară, care presupune atașament față de țară, față de club, față de performanță și față de voința de a câștiga mereu. Nu cereți nimic pentru că vi se va da totul dacă meritați!”.
A fost prima lecție primită la Dinamo, care mi-a rămas în cap și căreia m-am conformat toată viața de atunci, când abia ajunsesem la Dinamo. „Nu cereți nimic pentru că vi se va da totul dacă meritați!”. În contradicție totală cu ce se petrece în ziua de astăzi, când luăm tot, chiar dacă nu merităm.
Eu sunt crescut în spectrul celălalt. Într-o educație naționalistă, de iubire totală până la moarte pentru țară, pentru club, pentru victorie. Nu cer nimic, mi se dă dacă merit. Nu pot lua nimic nemeritat, nejustificat, cum își iau prea mulți acum salariul la Dinamo. Nu mă mai identific cu Dinamo de azi, nu particip.
Deci nu vă duceți la ziua lui Dinamo? Răspuns final…
– Nu! Acum chiar am încheiat discuția!
Citește și:
No Comment