Cornel Dinu, dezvăluiri despre întâlnirea cu Cortacero: ”Asta i-am spus”


Cornel Dinu s-a întâlnit ieri cu Pablo Cortacero la el acasă într-o întâlnire organizată de Ioan Mărginean. Cei doi au stabilit ca Mister să fie consilierul noului patron al lui Dinamo.

„Mi-a cerut să fiu alături de Dinamo, dar nu am intrat în detalii. La mine e simplu: viața mea e Dinamo, așa că i-am spus: «Contează pe mine!». Omul a vrut să mă cunoască, i-am explicat și eu ceea ce știu despre Dinamo, fiindcă eu reprezint Dinamo București, sub diverse forme, de vreo 50 de ani și ceva.

N-am cerut nimic, să mă bag, să tai, să spânzur la Dinamo. Omul conduce, n-am stabilit să-mi dea jumătate din RIN sau jumătate de la Dinamo, că nu e treaba mea. Eu sunt Cornel Dinu și atât și am reprezentat Dinamo de peste 50 e ani. I-am spus doar să conteze pe mine și că, având toate cunoștințele mele despre Dinamo, pot să-l ajut. Nu e treaba mea să conduc”, a declarat Cornel Dinu pentru GSP.

Ce a spus Cortacero despre această întâlnire:

”Da, după 30 de ani despre care zice că nu a mai vorbit spaniolă, vorbește chiar perfect. M-a surprins. E de stat multe ore la discuții cu dânsul despre fotbal și despre orice.

Nu, nu vrem să-l înlăturăm din Consiliul de Administrație. Am spus și la conferința de prezentare că dorim ca legendele să se întoarcă la Dinamo și pentru mine este foarte important să ne fie alături. A rămas că este important ca Dinu să ne fie alături. Da, va fi alături de noi”, a spus patronul lui Dinamo pentru Prosport.

Citește și:

Firea, la prezidențiale în 2024? ”Eu asta i-am spus și lui Victor Ponta”

Previous FOTO Dinamo inaugurează noile echipamente cu FCSB. Așa arată acestea
Next Adrian Mutu, detalii despre Cortacero: ”Nici Cosmin nu cred că știe”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *