Cornel Dinu mitraliază campania de transferuri a lui Dinamo, dar și strategia clubului din Ștefan cel Mare. Fostul mare jucător dinamovist nu este de acord cu ultimele mutări pe care le-au făcut ”câinii”, deși salută revenirea fotbaliștilor români cedați în vară.
”Dinamo n-a avut în ultimii ani o concepție clară în ceea ce privește formarea lotului de jucători. Revenirea lui Nistor este sugestivă din toate punctele de vedere. Ne-am reîntors la fotbaliști pe care i-am dat să joace în alte părți, cum ar fi Popa, Popescu sau Olteanu, și acum Nistor. De ce a fost nevoie să renunți la Nistor, Busuladzici și Palici, care confirmaseră la mijloc? Din punct de vedere concepțional, în formarea lotului sunt mari neclarități care creează handicapuri. Antrenorii vin și pleacă, ei trebuie consultați în privința transferurilor, dar ar trebui să existe o filosofie clară și departamentul de scouting să faciliteze aceste lucruri. Până acum nu s-a întâmplat. La Dinamo au fost curente, nu strategii clare. Ba încercăm cu tineri, ba ne sucim la jucători consacrați, dar imediat îi dăm la o parte, doar ca să îi aducem înapoi. Și, desigur, plusăm și cu niște expirați”,a spus Dinu pentru gsp.ro
No Comment