Contra: ”Salomao ne va ajuta să ne îndeplinim obiectivele”


Antrenorul lui Dinamo, Cosmin Contra, a vorbit astăzi despre primul transfer al lui Dinamo de care el este foarte mulțumit. Este vorba despre Diogo Salomao.

În principiu, Diogo o să vină mâine. Este un jucător pe care-l știu foarte bine din Spania și sunt sigur că profilul lui de jucător nu există la noi în echipă.

Cu siguranță ne va ajuta să ne îndeplinim obiectivele. Joacă în banda stângă, în banda dreaptă și în spatele vârfurilor. Este foarte bun în duelurile individuale și sper să-l integrăm cât mai bine”, a declarat Cosmin Contra la TV Dolce Sport.

Tehnicianul a vorbit și despre alte transferuri și despre motivele pentru care echipa alb-roșie nu a adus niciun jucător până acum.

„Este cam târziu să facem acum transferuri, dar nu am avut ce să facem. Am discutat cu oamenii din conducere. Au fost negocieri cu foarte mulți jucători, dar n-au mai vrut să vină. Așa că a trebuit să ne reorientăm.

Nu e ușor să te refuze și să-ți ceară timp de gândire. Dar noi nu avem timp și e o situație foarte grea. Oricum, suntem foarte aproape să semnăm cu mai mulți jucători. Sperăm ca în zilele următoare să ajungă în cantonament„, a adăugat „Guriță”.

Citește și:

Ce a făcut Bokila ca să nu se întâlnească cu antrenorul lui Dinamo în Slovenia

Previous Mutu, despre primul transfer oficial!
Next Ce a făcut Bokila ca să nu se întâlnească cu antrenorul lui Dinamo în Slovenia

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *