Contra: ”Nu știu ce înseamnă 2% pentru Negoiță”


Antrenorul lui Dinamo, Cosmin Contra, îi pune pe gânduri pe fanii lui Dinamo. El a vorbit iar astăzi despre situația lui. Contractul îi expiră în această vară și el ezită să semneze prelungirea până când Ionuț Negoiță nu îi va satisface toate poftele.

„Negocierile se pot prelungi, mai sunt diverse lucruri asupra cărora trebuie să ne înțelegem, dar nu, rămânerea mea nu depinde de situațiile lui Palici și Nemec.

Știu că patronul a spus că 98% rămân la echipă dar nu știu dacă e procentajul la care mă gândesc eu. Vom vorbi zilele viitoare, vom vedea ce înseamnă 2% pentru Ionuț Negoiță.

Sunt lucruri normale, firești, așa se întâmplă peste tot, la fiecare contract negociat. Este o negociere complexă și sofisticată. Asta e realitatea, nu e nimic ieșit din comun.

Probabil sunt mai aproape de a rămâne decât de a pleca, dar în negocieri se pot întoarce rapid lucrurile”, a declarat astăzi Cosmin Contra.

El a mărturisit că motivul pentru care nu semnează cu Dinamo nu este vreo posibilă ofertă din afara țării.

”Deocamdată nu am oferte din străinătate. Suntem campioni mondiali la zvonuri, presupuneri și dat cu părerea, dar nu am nicio ofertă. Nici turcii nu sunt mai buni ca noi la zvonuri.

E greu să am oferte din străinătate acum, ele ar putea apărea peste două-trei săptămâni, când se vor termina campionatele, iar echipele își vor face strategii pentru sezonul viitor”, a mai spus tehnicianul.

Cosmin Contra nu-l vede pe Nedelcearu la Manchester United, chiar dacă un agent care lucrează cu Mourinho a venit să-l urmărească.

„Nedelcearu e un jucător de mare valoare, dar nu ştiu dacă acum e pregătit să evolueze într-un campionat atât de puternic cum e Anglia. Eu sunt convins că el va ajunge la un club din Vest, dar trebuie să crească. El are toate calităţile să se dezvolte, depinde doar de el”, a încheiat antrenorul lui Dinamo.

Citește și:

Spectacol total la UNDER 19. Cu cât au câștigat astăzi