Contra: ”Îl apreciez pe Gigi Becali”


Antrenorul lui Dinamo, Cosmin Contra, a apreciat discursul frumos pe care patronul FCSB, Gigi Becali, l-a avut la adresa acestuia. Becali a spus că îi place foarte mult Contra ca antrenor, singurul lucru care îi displace la el este că-i spune echipei sale FCSB. Și se pare că tehnicianul ”câinilor” a luat act de acest lucru în conferința de presă de astăzi.

-Ce ați face dacă Gigi Becali peste doi, trei ani, v-ar oferta să mergeți la Steaua?

Nu știu nimic. Deocamdată sunt la Dinamo, încerc să-mi fac treaba cât mai bine aici. Apreciez că Gigi Becali vorbește frumos de mine, am zis-o când a fost scandalul cu armata, fără Gigi Becali Steaua ar fi murit. Oamenii aștia care bagă bani în fotbal și creează condiții și vând jucători în străinătate pe foarte mulți bani merită toată aprecierea. Din punctul asta de vedere îl apreciez foarte mult, a creat toate condițiile ca Steaua să nu moară. Asta este purul adevăr. Cum am zis că și domnul Negoiță dacă nu ar fi fost, probabil Dinamo nu ar fi mai existat în momentul de față.

-Steliștii fac glume pe internet că v-au comandat fustiță…

Au comandat o fustiță pentru mine? Am o fustiță, mi-a pregătit deja doamna mea fustița. Vedem dacă e în culori sau nu. Asta este, dacă am vrut să facem o glumă și se ia în serios, asta este, suntem oameni serioși și probabil dacă se va ajunge la lucrul asta voi ajunge să port o fustiță mică.

-Acum sincer, țineți cu Sporting?

Nu țin cu nimeni. Țin cu Dinamo și sincer în momentul de față cu toate problemele pe care le am nu mă gândesc decât la meciul de mâine. Nu mă interesează decât echipa mea și să arate bine.

-Credeți că marea rivală poate trece de Sporting?

Eu cred că poate să treacă de Sporting, au jucat de la egal la egal în meciul tur, dacă au acea zi bună ca la Lisabona pot merge mai departe. Ar fi un rezultat mare pentru fotbalul nostru. Orice echipă care se califică mai departe în grupe face un miracol la situația actuală a fotbalului românesc.

Ce a declarat Gigi Becali despre Contra acum două zile:

„Mi-a placut foarte tare ce a zis Contra si imi place si caracterul lui. Ati vazut ca a spus dupa aia ca <<Domne, asta e, daca dai declaratii pripite…>> Imi place foarte tare caracterul lui, numai un singur lucru nu credeam sa faca el – sa ii spuna Stelei FCSB, asta m-a dezamagit la el. Tot ce vedeti la Dinamo e mana lui Contra. N-ati vazut ce au jucat cu CFR, ca n-au atins aia mingea in repriza a doua. Si ce jucatori are Dinamo?! Tot ce inseamna Dinamo e numai mana lui Contra.”, a spus Becali la Sport.ro.

Citește și:

Contra a dezvăluit ce jucători vrea să aducă la Dinamo

-->
Previous Contra a dezvăluit ce jucători vrea să aducă la Dinamo
Next Bawab: ”Dacă voi intra și voi marca voi dedica și suporterilor minunați”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *