Constantin Anghelache, dezvăluiri despre cum s-a ajuns în această situație la Dinamo


Fostul președinte al lui Dinamo, Constantin Anghelache, a făcut o radiografie a dezastrului din perioada Negoiță în Ștefan cel Mare și a identificat principalii vinovați.

„Atunci când Negoiță a preluat clubul, nu eram implicat. Dar, dacă ştiam ce e acolo, nu mă duceam. Dinamo avea o datorie colosală. S-a început o luptă pentru a scutura clubul de tot ce era «negru».

A fost totul cursiv în 2014, iar în parelel s-a demarat şi procesul de insolvenţă pentru a scăpa de datorii. Şi-n 2015 s-a mers bine, ne pregăteam pentru cupele europene, dar s-a produs un declic, unul creat de Flavius Stoican. Era antrenorul nostru şi avea o ofertă din Golf. Apoi a venit Teja, care de atunci am zis că nu e de Dinamo. Și de Daniel Stanciu am zis că trebuie să i se citeasca bine CV-ul şi se va constata că nu e bine. Atunci au venit 15 jucători străini deodată şi sunt interese când se întâmplă aşa. Dar, viaţa lui Teja şi a lui Stanciu a fost scurtă.

Anul trecut s-a ajuns în play-off în ultima secundă. A fost bine, dar cu un element rău. Erau şanse şi la titlul, apoi exbueranţă, i s-a dat mână liberă celui care acum e selecţioner. A adus jucători care nu sunt jucători și le-a dat salarii mari. Ei erau mai bine plătit ca toţi ceilalţi. Mă refer la Albin, la Bokila.

Azi situaţia e total deplorabilă. Nu am crezut în existenţa mea că poţi să ai 2-0 în minutul 82, dar să nu câștigi (n.r. meciul cu FCSB, terminat 2-2). Bine, când am văzut mutările, am zis că putem pierde. Să ai avantajul ăsta şi tu, Miriuţă, să faci asemenea schimbări, la ultima fiind cu două vârfuri. Nu săpa groapa altuia că poţi să cazi în ea. Iată că s-a autoumilit”, a spus Constantin Anghelache pentru ProSport.

-->
Previous Ivan Pesic, declarație care NU va fi pe placul fanilor lui Dinamo
Next VESTE BOMBĂ: Ei ar putea prelua Dinamo de la Negoiță!

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *