CONFERINȚĂ DE PRESĂ Iuliu Mureșan: „Este o emulație foarte mare”


Astăzi a avut loc conferința de prezentare a antrenorului Dario Bonetti. Au fost prezenți pe lângă acesta și un traducător, Iuliu Mureșan și Daniel Șendre, purtător de cuvânt DDB.

„E un început pentru toată lumea, pentru Dario, a revenit după atâția ani. Mulțumesc DDB pentru susținerea pe care mi-o dau, nu doar morală, ci și financiară. De două-trei zile au virat o sumă mare în conturile clubului, am putut să plătim angajații clubului și parțial jucătorii. Am dat un avans de maxim 50% pe iulie, salarii care trebuie plătite pe 15 august.

Sper ca în viitorul apropiat să vină alături de noi oameni de afaceri. Am primit deja telefoane de la oameni care au firme, au întrebat deja cum pot să ne ajute. Este o emulație foarte mare în jurul lui Dinamo, simt susținere din partea tuturor. Sunt abordat de oameni, îmi mulțumesc că am venit. Am foarte mare încredere în noul proiect, în jucători, în Dario Bonetti și repede să avem rezultate”, a spus Iuliu Mureșan, în conferința de presă în care a fost prezentat Dario Bonetti.

Citește și:

O nouă datorie mare venită pe adresa clubului

-->
Previous Fabbrini aproape de a semna cu o altă echipă
Next O nouă datorie mare venită pe adresa clubului

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *