Comunicat important al programului DDB


-->
Programul DDB a emis un comunicat în această seară. Acesta justifică corectitudinea programului, pentru cei care încă aveau nedumeriri.

Statul român certifică

DDB ESTE O ORGANIZAȚIE CURATĂ

Pe 6 ianuarie 2022, într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor, administratorul judiciar de la Dinamo, Răzvan Zăvăleanu, dezvăluia faptul că ANAF a efectuat un control încrucișat la FC Dinamo și Asociația PCH:

”Noi suntem conștienți de importanța fanilor, fără de care Dinamo ar fi intrat în faliment. Eu vă dezvălui altceva, vizavi de modul cum se cheltuiesc banii la DDB. Nu avem o legătură cu ce se întâmplă în interiorul DDB, dar în ultimele două luni au fost controale încrucișate ale ANAF la DDB și la Dinamo, legate de modul în care se cheltuiesc banii, iar concluzia a fost că totul este în regulă! Aș vrea să-i liniștesc pe suporterii care avansează sume către DDB, sumele au fost cheltuite corect. Toate aceste sume sunt notate transparent în contractele de contabilitate.”

Știrea nu a făcut valuri în presa noastră, motivul fiind unul lesne de înțeles. Informația era de bine, PCH, DDB și Dinamo nu ofereau astfel trafic.

Nici măcar noi, DDB, nu am preluat interviul din Gazetă pe pagină. De ce!? Pentru că respectivul control era încheiat doar la club, în timp ce în cazul PCH-DDB acesta continua, fiind unul extins. ANAF a mers mult mai departe (în timp) în cazul nostru, verificând activitatea din acte mai amănunțit.

Astăzi suntem în măsură să vă anunțăm ceea ce noi, ca organizație, știam deja.

Concluziile controlului efectuat de ANAF relevă că sumele obținute de asociația APCH prin intermediul programul DDB, sume ce provin din carduri și bilete virtuale, donații, sponsorizări și activitate economică, se regăsesc în sumele intrate în conturile FC DINAMO BUCUREȘTI, neexistând suspiciuni asupra sumelor obținute și folosite de către Asociația Peluza Cătălin Hildan.

Cu alte cuvinte, atât PCH, cât și programul prin intermediul căruia ne-am angajat să salvăm Dinamo sunt entități curate. Responsabilitatea administrării banilor cotizanților este una imensă, iar ANAF a confirmat faptul că DDB respectă în totalitate atât încrederea cotizanților, cât și legile statului român.

Facem acum public rezultatul controlului ANAF din două motive:

1. Vrem ca toți membrii cotizanți să fie mândri de (normalitatea) organizația din care fac parte. DDB propune fotbalului românesc o serie de valori de la care nu ne vom abate vreodată!

2. Dorim ca opinia publică să înțeleagă enormitatea la care asistăm în mass-media românești. Doar în România este posibil ca în ziare și în emisiuni să fie prezenți oameni care lansează acuzații grave la adresa unei organizații sau a unor persoane, fără ca jurnalistul / moderatorul să intervină și să solicite dovezi. Numai în România cel nevinovat trebuie să dovedească faptul că este nevinovat, nu invers, cel care acuză să producă și ceva justificativ. În restul lumii civilizate, acest lucru se numește calomnie și nu doar că nu este acceptată în mass media, dar cel care o produce este pasibil de a suporta rigorile legii.

Vă mulțumim pentru încredere și ne întoarcem acum la treaba noastră, câinilor, doar avem un club de salvat!

PCH a anunțat astăzi că avem 4000 bilete pentru meciul cu Rapid! Vom ocupa peluza SUD, cea dinspre bulevardul Basarabia!

Casele de bilete de la stadionul Dinamo vor fi deschise până vineri, între orele 17:00 – 20:00. Prețul unui bilet este de 20 RON!

DINAMO TREBUIE SĂ SE SALVEZE PE TEREN” – se arată în comunicatul DDB.

Citește și:

Diana Șoșoacă: ”Am fost în Lacul Lebedelor”

Previous Scandal între Florin Bratu și Prunea
Next Cristi Hîldan: „Nu mai candidez”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *