Comunicat DDB: „Dinamo nu va muri”


A mai rămas o zi până la meciul cu ”U” Cluj, un meci foarte important pentru istoria lui Dinamo. Echipa a fost extrem de dezavantajată și anul acesta de către arbitrii, numai pe 2022 fiind pagubită de minim 10 puncte, cu care acum ar fi fost deja salvată de la retrogradare.

„GREU DE UCIS

Da, chiar se încearcă uciderea lui Dinamo. Uitați-vă la arbitrajele din ultima vreme și la alegerea CCA pentru meciul de mâine. Cătălin Popa ne-a arbitrat în egalul de la Arad, când a inventat eliminarea lui Ehmann în prima repriză, pentru ”nerespectarea distanțierii sociale”.

Pentru un meci atât de important pentru fotbalul românesc, între două cluburi istorice, CCA a delegat un arbitru despre care toată lumea știe că ”stelist ÎNFOCAT”, pentru că asta au declarat despre el toți piteștenii care îl cunosc personal.

Așa cum spune și Ion Crăciunescu, pentru meciurile de baraj TREBUIA DELEGAT UN ARBITRU CU ECUSON FIFA.

Au fost 3 zile de doliu prin fotbal și s-a strigat în gura mare că este nevoie de VAR, doar când fcsb a fost egalată de un jucător cu mărimea 44 la ghete, care dacă ar fi încălțat o pereche de ghete cu jumătate de număr mai mici, n-ar mai fi fost niciun offside. Doar când e furată Dinamo e liniște deplină și nimeni nu cere să vină mai repede VAR-ul.

Haideți să ne amintim cum am fost călcați în picioare la Botoșani, cu puțin timp în urmă, când CCA a trimis un arbitru anonim, pentru că era vorba de Dinamo și pentru că un arbitru slab cotat nu are nimic de pierdut dacă ne măcelărește.

min. 52 – Braun îl lovește violent cu capul pe Torje (Angheluță nu a comentat nimic). Arbitrul l-a atenționat DOAR VERBAL pe Braun. Asta dovedește că a văzut faultul. Urmează cornerul din care am fost egalați de Roman.

min. 70 – Braun îl lovește cu putere cu cotul în gât pe Morar. Nicio sancțiune.

min. 73 – Braun îl faultează la centrul terenului pe Matei care „se alege” cu o luxație la umăr, fiind înlocuit.

min. 92 – Braun scapă de al doilea galben după un fault din spate la Răuță.
Papa, iertat și el de eliminare:

min. 51 – Papa îl lovește de două ori pe Figueredo și este atenționat tot VERBAL. Iarăși, arbitrul a văzut faza.

min. 76 – Papa îl lovește cu gheata în cap pe Carp (care sângerează în spatele urechii). Aici trebuia dat ROȘU! (lui Angheluță, care ține loc de VAR, i s-a parut „neintenționat”!? Ca și cum dacă îi spargi cuiva capul cu gheata trebuie să fie intenție ca să dai roșu.

Pap trebuia să primească cel puțin galben la golul marcat cu capul de Pierret.

Pap trebuia să ia al doilea galben și când l-a împins pe Grădinaru, după terminarea meciului.

Pentru o împingere ca a lui Pap la Grădinaru (cu mâinile în piept), Irobiso luase ROȘU și trei etape la Mioveni.
Șeroni oprește mingea cu mâna în careu. Penalty clar, dar Andrei Moroiță a lăsat jocul să continue deși a văzut bine faza. Imaginați-vă că Șeroni ar fi fost pe linia porții… În afară de penalty, ar fi fost și galben pentru Șeroni, care a mai făcut un henț de galben și un fault de galben, ambele trecute cu vederea.

I-a iertat pe toți, dar cu ai noștri a fost extrem de vigilent:

Roșu lui Pierret, la cererea lui Croitoru, deși francezul fusese îndemnat de către tușier să intre în teren.
vRoșu lui Grădinaru, pentru că l-a înjurat pe Pap, deși meciul era încheiat.

Este Dinamo arbitrată cu altă măsură? Categoric DA. Săpunaru a lovit cu pumnul, a înjurat, a luat roșu direct și a primit 2 etape. Grădinaru a înjurat pentru că a fost lovit și amenințat prin semne cu pumnul și a primit 3 etape!

Dinamo trebuia să fie slăbită în vederea barajului, prin eliminarea și suspendarea unor titulari care pot fi decisivi în teren.
UNII SE PLÂNG că adversarii nu se dau la o parte pentru a le facilita drumul spre titlu. NOI AVEM VOIE să atragem atenția, când, cu cât suntem mai căzuți, cu atât suntem mai loviți de arbitraje?

UNII SE AUTO-DENUNȚĂ, recunoscând că aveau înțelegeri pentru blat sau evocând omeniile din trecut și nimeni nu ia atitudine. NOI TRAGEM UN SEMNAL DE ALARMĂ, pentru că vedem că se fac pregătiri pentru a simplifica peisajul Ligii 1.

S-a jucat Finala Cupei României, presărată cu incidente care ne făceau să credem că se joacă un meci internațional. Nimeni nu are nimic de comentat?! Asta e direcția în care este purtată LIGA 1 DIN ROMÂNIA?

Noi ne luăm suspendări pentru cele mai mici gesturi, dar cele întâmplate la finala din Giulești chiar nu deranjează pe nimeni?!
DERANJEAZĂ DOAR PREZENȚA LUI DINAMO ÎN PRIMA LIGĂ?

Priviți meciul de mâine, de la Cluj! Uitați-vă la spectacolul din tribune! Admirați RESPECTUL dintre cele două peluze și gândiți-vă că este spectacolul pe care încercați să-l ucideți.
Nu ne vom lăsa călcați în picioare!

DINAMO E GREU DE UCIS!
DINAMO NU VA MURI NICIODATĂ!” – se arată în comunicatul PCH.

Citește și:

Vasile Dîncu, despre prezența rușilor pe Insula Șerpilor: ”Este o provocare”

-->
Previous La ce clauză a renunțat Negoiță
Next 2 accidentări importante înaintea barajul

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.