Comunicat CS Dinamo referitor la stadion


După ce astăzi conducerea Clubului Sportiv Dinamo a primit o lovitură prin publicarea unei fotografii cu Monica Iagăr care susținea echipa de fotbal Steaua, cei de la CS au făcut un apel către suporterii alb-roșilor. Tot conducerea CS Dinamo a ordonat și ca bannerul cu ”VREM STADION FĂRĂ PISTĂ” din fața arenei din Ștefan cel Mare să fie dat jos.


”APEL CĂTRE SUPORTERII DINAMOVIȘTI
Clubul Sportiv Dinamo București face apel la calm și îi roagă pe suporterii dinamoviști să-și continue în mod civilizat acțiunile de susținere a proiectului de modernizare a stadionului central din cadrul Complexului Dinamo. Conducerea clubului sportiv continuă demersurile de predare a stadionului către Compania Națională de Investiții (CNI), pentru realizarea proiectului, și avem motive să credem că lucrurile se îndreaptă pe calea dorită de toată lumea. Termenul de răspuns în acest caz a fost amânat pentru finalul lunii aprilie.
Se apropie câteva evenimente importante pe agenda de performanță a CS Dinamo, capul de afiș fiind deținut de echipa masculină de handbal. Vineri, 21 aprilie, este programată semifinala cu HC Dobrogea Sud Constanța și, ca de fiecare dată, suntem convinși că în tribune se vor afla cei mai fideli suporteri, aceiași care au susținut echipa la titlul național cucerit în 2016, la victoria din Supercupă sau în Liga Campionilor. Alături de fanii dinamoviști au fost obținute succese importante și cu siguranță vor mai urma și altele, pe toate palierele. Împreună, cu calm, luciditate și liniște, putem duce la capăt toate proiectele, pentru că obiectivul întregii familii dinamoviste este unul singur: PERFORMANȚA!”, se arată în comunicatul CS Dinamo.

Citește și:

Monica Iagăr, stelistă?

 

-->
Previous Steliano Filip a spus astăzi ”DA”. Casă de piatră!
Next Strategia lui Contra

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *