Claudiu Niculescu face dezvăluiri cutremurătoare. Întrebare pentru Negoiță


Claudiu Niculescu face niște dezvăluiri incredibile din perioada scurtă, de doar 20 de zile, în care a antrenat-o pe Dinamo. El povestește de ce Dinamo nu mai are nicio șansă să intre în play-off și care este cea mai mare problemă pe care a întâmpinat-o în Ștefan cel Mare.

„Încercăm să ne mințim frumos. Sunt de acord, dar să o facem cu măsură. Băi fraților, oameni buni, 22 cu 15 fac 38? Nu! Dinamo poate face maximum 37 de puncte până la finalul sezonului regulat. Până acum, în play-off s-a intrat doar cu 38 de puncte. Dinamo e la 9 puncte de play-off și până la echipa de pe locul 6 mai are altele în față. Poate se întâmplă o minune, dar de ce nu spunem lucrurilor pe nume? Să zică «Băi, nu mai avem șanse! Facem reconstrucție pentru anul viitor. Anul acesta am făcut iar greșeli».

Când o echipă are 3-4 rezultate proaste apare presiunea de la conducere și de la fani. În astfel de momente, ai nevoie de jucători puternici mental. Asta e marea problemă a lui Dinamo. Am fost acolo și i-am simțit pe jucători. Sunt buni, dar temători. Când jucau acasă, le tremurau picioarele. E clar că este și o problemă de valoare a jucătorilor.

Ionuț Negoiță ar trebui să își pună o întrebare. Să se întrebe «Am clubul de 3 ani, de ce nu am rezultate? De ce nu am câștigat trofee în această formulă?» Am văzut salariile. Dinamo e în primele 4 echipe din Liga 1 la acest capitol! Clubul are o infrastructură foarte bună, dar îi trebuie și fotbal”, a declarat Claudiu Niculescu la TV Digi Sport.

Citește și:

Nedelcearu dezvăluie secretul lui Rednic: ”Din partea conducerii mai puțin”

-->
Previous Nedelcearu dezvăluie secretul lui Rednic: ”Din partea conducerii mai puțin”
Next EXCLUSIV Rednic a adus la Dinamo un atacant cu 24 de goluri. Prima reacție

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *