Fostul mare atacant al lui Dinamo, Claudiu Niculescu, a comentat schimbarea la nivel de bancă tehnică de la echipa din Ștefan cel Mare. Acesta consideră demiterea lui Burcă o greșeală.
”Eu aș fi mers în continuare pe mâna lui Ovidiu Burcă. Presiunea este mare, eu știu ce înseamnă Dinamo. E presiune din toate părțile, așa e la toate cluburile mari. Ovidiu era de un an și jumătate la club, a simțit ce înseamnă presiunea, a avut parte de acel prim impact când a preluat echipa.
Uite că rezultatele nu au mers, poate transferurile nu au fost bune. Nu știu care sunt cauzele. Ar fi avut capacitatea, din iarnă, să redreseze corabia. Nu știu ce se va întâmpla, sper că noul antrenor, Kopic, să fie omul care să stabilizeze situația. Nu știu dacă Dinamo va mai avea puterea să se întoarcă atât de repede în Liga 1 dacă pică.
Anul trecut, în septembrie, erau jos, dar au urcat ușor ușor, iar în ultima etapă au intrat în play-off și cu jocul rezultatelor, au fost și anumite conjuncturi anul trecut. Eu m-am pus în locul lui. Știu ce înseamnă. Se uită repede performanța. Dacă retrograda, îi rămânea eticheta negativă. Promovarea s-ar fi șters din mintea suporterilor.
Doar perioada cea mai negativă rămânea în mintea suporterilor. Nu cunosc situația din interior, nu mai cunosc pe nimeni de acolo, nu am cu cine să vorbesc neoficial. Nu cred că a fost bine că s-a făcut acest casting, s-a discutat cu 4-5 antrenori.
Când se vehiculează multe nume, când jucătătorii știu că s-a negociat cu mulți, cel care vine e perceput că a ajuns acolo doar pentru că ceilalți au refuzat”, a declarat Claudiu Niculescu, la GSP Live.
Citește și:
Aleix Garcia acuză perioada Dinamo: ”Am avut nevoie de psihologi, după”
No Comment