A început perioada de transferuri și Telekomsport a făcut un top 10 al celor mai importanți jucători din Liga 1 care intră în ultimele șase luni de contract.
Plamen Iliev – Astra Giurgiu
Cotă: 600,000 euro*
Bulgarul nu îşi doreşte prelungirea contractului cu echipa din Giurgiu, motiv pentru care a fost trecut pe linie moartă şi nu s-a mai regăsit în poarta celor de la Astra. Goalkeeper-ul este dorit în România atât de FCSB, cât şi de Dinamo, dar a avut oferte importante şi de afară, refuzate la acel moment de oficialii giurgiuvenilor.
Emmanuel Culio – CFR Cluj
Cotă: 700,000 euro
Argentinianul readus de Dan Petrescu este în continuare unul dintre cei mai importanţi jucători ai echipei campioane, dar cu toate acestea nu au ajuns în acest moment la o înţelegere pentru ca mijlocaşul să continue la Cluj şi din vară. Un posibil motiv pentru care oficialii campioanei nu ar dori prelungirea contractului lui Culio este vârsta înaintată a jucătorului, 35 de ani.
Sergiu Hanca – Dinamo
Cotă: 750,000 euro
Mijlocaşul în vârstă de 26 de ani va pleca foarte probabil de la Dinamo încă din această iarnă, după scandalul de la ultimul meci al „câinilor”, atunci când soţia lui ar fi fost agresată de câţiva suporteri.
Marko Momcilovic – FCSB
Cotă: 800,000 euro
Sârbul a fost unul dintre cei mai importanţi jucători pe care Nicolae Dică nu s-a putut baza în prima pare a campionatului, din cauza unor accidentări suferite de fundaş. Chiar dacă era considerat unul dintre cei mai buni fundaşi din Liga 1, rămânarea lui Momcilovic depinde acum de noul antrenor de la FCSB, Mihai Teja.
Vinicius – CFR Cluj
Cotă: 800,000 euro
Vinicius este un alt jucător important care poate pleca de la CFR Cluj liber de contract şi totodată nu este ultimul fotbalist al campioanei de pe această listă. Principalul motiv al oficialilor lui CFR pentru care ar alege să nu îl păstreze pe brazilian este, la fel ca în cazul lui Culio, vârsta. Fundaşul are 34 de ani.
Claudiu Belu şi Filip Mrzljak – Astra Giurgiu
Cotă: 1 milion de euro
17 meciuri a jucat Claudiu Belu-Iordache în acest sezon pentru Asta, reuşind să înscrie şi două goluri, astfel că a devenit unul dintre cei mai râvniţi fundaşi din Liga 1, motiv pentru care Astra va trebui să îi facă o ofertă foarte bună pentru a nu îl pierde gratis. O altă variantă este să accepte o sumă modică de bani, iar jucător să plece chiar în perioade de transferuri din iarnă.
În aceeaşi situaţie este şi mijlocaşul croat, titular în echipa lui Costel Enache. În cazul său, Astra ar putea să realizeze şi un profit, din moment ce a venit din postura de jucător liber de contract.
Diogo Salomao – Dinamo
Cotă: 1 milion de euro
Portughezul este golgheterul „câinilor” în acest sezon, cu şase goluri marcate. Evoluţiile sale l-au adus în atenţia celor de la FCSB, dar vicecampioana are rivali pe măsură. Salomao este dorit în La Liga, de Girona (mai multe detalii, aici).
Cristian Bălgrădean – FCSB
Cotă: 1,2 milioane de euro
Titularul din poarta vicecampioanei poate pleca chiar la un an de la venirea la FCSB. Gigi Becali este nemulţumit de ultimele sale prestaţii şi poate renunţa la serviciile lui, pentru a facilita aducerea unui nou portar. 18 goluri a primit Bălgrădean în 18 meciuri, în acest sezon de Liga 1.
Camora – CFR Cluj
Cotă: 1,2 milioane de euro
Mai multor jucători din lotul campioanei le expiră contractul în vara anului viitor, dar cel mai important este cu siguranţă căpitanul Camora. Totuşi Bogdan Mara i-a liniştit pe fanii CFR-ului şi a declarat recent că portughezul va primi o ofertă pentru un nou contract, rămâne de văzut dacă fundaşul stânga va accepta.
Citește și:
CE GEST La câți bani a renunțat Gomelt ca să rămână la Dinamo
No Comment