Cine e miliardarul cu un club în Anglia și unul în Ungaria care poate cumpăra Dinamo


Ionuț Negoiță spune public că vrea să vândă Dinamo, dar în realitate nici el nu crede că Mircea Rednic ar putea prelua echipa în condițiile date. Rednic n-a vrut să iasă în presă tocmai pentru a nu alimenta un război mediatic, dar ar putea avea un om foarte puternic în spate care l-ar putea ajuta să preia Dinamo.

Este vorba despre un miliardar belgian, Roland Duchatelet(72 de ani), om de afaceri care are o avere estimată la 1,2 miliarde de euro și care este foarte bun prieten cu fostul antrenor al lui Dinamo, pe care l-a avut patron la Liege. În prezent el deține două cluburi de fotbal: Ujpest din Ungaria și Charlton Athletic din Anglia. Doar că pe ultimul încearcă să-l vândă, iar clubul maghiar este trecut fiul său. Așa că ar putea prelua Dinamo prin intermediul lui Mircea Rednic. Dar condiția lui a fost să se deblocheze situația stadionului sau să existe șanse ca o nouă arenă să apară în Ștefan cel Mare.

Cine este Roland Duchatelet

Roland Duchatelet este un belgian în vârstă de 72 de ani, născut la Antwerp. El face parte din mișcarea politică denumită ”Vivant” și a deținut până nu demult mai multe cluburi de fotbal din Europa. Printre ele, Carl Zeiss Jena din Germania, Standard Liege din Belgia și Alcorcon din Spania. Pe ultimul la vândut zilele trecut către un miliardar american.

Citește și:

Veste BUNĂ legată de stadion. ”Și-a dat acordul”

-->
Previous Negoiță pune presiune pe Rednic. Ce i-a transmis antrenorului
Next Contra: ”Eu asta credeam că Rednic va face”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *