Cine a ajuns să amenințe Dinamo! Efectul eșecurilor pe linie naște momente penibile


Dinamo a pierdut la Iași, scor 0-1, având în total 6 meciuri fără victorie în capitala Moldovei, trei înfrângeri și trei remize. CSM Poli a luat locul roș-albilor în ultimul play-off. Iar acum s-a ajuns la situația ca reprezentanții clubului moldav, care au luat peste picior Dinamo și-n primăvară, să treacă la nivelul reacțiilor dure.

După meciul direct, președintele Alexandru David a avut o discuție cu antrenorul Flavius Stoican, mai ales că-i leagă o prietenie veche. Iar preşedintele ieșenilor, Adrian Ambrosie, a recţionat vehement după ce a aflat că antrenorul său a fost contactat de Dinamo. ”Flavius Stoican este antrenorul Politehnicii şi nu va pleca de la echipă. L-am susţinut în momentele grele, am avut încredere în el şi nu vrem să ne despărţim de antrenorul care ne-a dus în play-off. Le transmit celor care l-au contactat să înceteze cu astfel de practici. Să-şi vadă de treaba lor, de echipa lor şi să nu ne sune antrenorul. Nu pleacă nimeni de la Iaşi”, a reacţionat preşedintele Ambrosie în Prosport.

Citește și:

Incredibil, cine a putut să-l propună pe Claudiu Niculescu!

Previous Cum ar fi? La Dinamo se poate reface N&D. Detalii interesante
Next Incredibil, cine a putut să-l propună pe Claudiu Niculescu!

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *