Cele 3 nume de antrenori dacă Dusan Uhrin nu se întoarce


Dusan Uhrin a ales să plece pentru câteva zile din România, motivele fiind unele personale.

„Cred că luni voi fi înapoi la București, Vom vedea ce va mai fi la Dinamo”, a spus cehul pentru Gazeta Sporturilor.

Nu se știe dacă antrenorul ceh se va mai întoarce, având în vedere gravele probleme cu care Dinamo se confruntă. Conform ProSport, oficialii din „Ștefan cel Mare” s-au orientat rapid către alți trei antrenori pentru a-l înlocui pe tehnicianul ceh. Oficialii lui Dinamo vor avea de ales dintre următorii trei antrenori: Paulo Sergio, Vasile Miriuță și Andrea Mandorlini.

Cele trei nume, toți foști antrenori ai celor de la CFR Cluj, sunt vehiculate prin prisma cooptării lui Iuliu Mureșan și Răzvan Zamfir în organigrama formației bucureștene.

Din informațiile ProSport, italianul Mandorlini ar fi primul în lista preferințelor, dar pretențiile sale financiare, deși ultima dată a pregătit-o pe Padova, în Serie C, sunt destul de ridicate pentru un club în insolvență.

Paulo Sergio și Vasile Miriuță urmează în topul celor care ar putea ajunge să antreneze Dinamo în perioada următoare, dar discuțiiile nu au fost duse la concret pentru că există încă incertitudine în ceea ce-l privește pe cehul Uhrin.

Unde au antrenat cei trei tehnicieni de pe lista lui Dinamo:
Andrea Mandorlini (60 de ani) a antrenat-o ultima dată pe Padova, iar în trecut a mai pregătit echipe precum Cremonese, Genoa, Hellas Verona, CFR Cluj, Sassuolo, Siena, Bologna, Atalanta BC, Vicenza, Spezia, Triestina și Ravenna.

Vasile Miriuță (52 de ani) a antrenat pe parcursul carierei echipe precum Baia Mare, FC Hermannstadt, Kisvarda, Dinamo, Concordia Chiajna, CFR Cluj, Energie Cottbust, ASA Târgu Mureș, ETO FC Gyor, CFR Cluj, Ceahlăul.

Paulo Sergio (53 de ani) a antrenat Portimonense, Al Taawoun, Sanat Naft, Dibba Fujairah, Al Ettifaq, Coimbra, APOEL Nicosia, CFR Cluj, Heart of Midlothian, Sporting, Vit. Guimaraes, Pacos Ferreira, Beira Mar, Santa Clara și Olhanense.

Citește și:

Alex Conovaru: „Nu știu cât de dispus mai este să vină”

-->
Previous Alex Conovaru: "Nu știu cât de dispus mai este să vină”
Next Ionuț Lupescu vrea să cumpere acțiunile de la Cortacero

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *