Cei din galerie se apără în disputa cu ADPD: ”Putea să fie un stelist pus pe farse”


În interviul acordat Gazetei Sporturilor, liderul PCH, Elyass Bucurică, a vorbit și despre situația beligerantă cu cei de la Asociația ”Dinamoviști pentru Dinamo”, reprezentată de Cornel Dinu și Răzvan Oprea, dar și despre baza umană a galeriei în perspectiva proiectului socios. ”Știm că avem 111.000 de oameni pe Facebook, nu știm câți dintre ei ar cotiza, dacă 30.000, toți sau și familiile lor. Dar vom afla exact câți ar fi dispuși să contribuie financiar prin intermediul unui research cum fac multinaționalele”, a spus Bucurică.
Referitor la relația cu ADPD, el a comentat: ”Ei spun că suntem oamenii lui Negoiță. Nu suntem oamenii lui Negoiță, suntem oamenii peluzei, oamenii lui Dinamo. Eu unul nu am fost contactat de nimeni de la ADPD. A fost contactat un apropiat al meu, sunat de un necunoscut și la fel de sincer îți spun că nu l-am luat în seamă. Putea fi o glumă, poate era vreun stelist pus pe farse, nu-l cunoșteam, mi s-a părut ciudat ca cineva pe care nu-l cunoaștem să ne propună un astfel de proiect. Apoi am avut o întâlnire cu cei de la ADPD, nu s-a ajuns la un punct comun, însă, chiar dacă au existat unele discuții, ușa noastră rămâne deschisă pentru orice dinamovist. Noi ne gândim de multă vreme la această posibilitate. Am auzit voci care au spus că am furat ideea. Total greșit”.

-->
Previous Juniorii A, campionii 2017, se joacă cu focul! EMOȚII mari înaintea ultimei etape
Next Asta chiar e ULTIMA! Ce sport se va practica pe Ștefan cel Mare

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *