Cea mai frumoasă declarație a unui jucător înainte de derby: ”Niciodată”


La Dinamo sunt și dinamoviști adevărați printre jucători. Chiar dacă uneori nu se ridică la nivelul pretențiilor suporterilor, muncesc să ajute echipa și să o ducă cât mai sus în clasament. Unul dintre ei este Daniel Popa, golgheterul formației din Ștefan cel Mare.

Atacantul și-a revenit după ruptura musculară suferită la meciul cu Botoșani și a intrat de luni la antrenamente alături de ceilalți colegi. El va fi apt pentru a juca în derby unde speră ca golul său să fie decisiv pentru o victorie sâmbătă seara.

”Nu m-aș duce niciodată la FCSB! Sunt de copil dinamovist, am crescut cu acest spirit al câinilor roșii, îmi place să joc pentru suporterii noștri minunați. Când o să mă las de fotbal o să fiu în galeria lui Dinamo meci de meci. Nu mi-e teamă de adversari, nu mi-e teamă de gazon, vreau să gândesc pozitiv că va fi un joc spectaculos, iar Dinamo va învinge”, a declarat Daniel Popa.

Atacantul are unul dintre cele mai mici salarii din lotul lui Dinamo. Mircea Rednic povestea în iarnă într-un interviu exclusiv doardinamo.ro că Popa a refuzat o ofertă de 10.000 de euro pe lună din Kazahstan ca să joace în continuare și să demonstreze la formația din Ștefan cel Mare.

Citește și:

Cornel Dinu, avancronică în cinci idei înaintea FCSB-Dinamo

-->
Previous Cornel Dinu, avancronică în cinci idei înaintea FCSB-Dinamo
Next Dinamoviștii, lăudați de un conducător de la FCSB: ”Am glumit cu Bălănescu”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *