Ce urmează pentru Dinamo în curând


-->
Dinamo se va reuni sub comanda lui Gheorghe Mihali pe data de 20 iunie. Până atunci, tehnicianul va începe să creioneze lotul pentru Liga 2 alături de oficiali şi va pregăti programul de antrenament.

Începe cea mai dificilă perioadă a clubului Dinamo. Cu o mulţime de datorii şi jucători care îşi caută echipe, “câinii” vor începe pregătirea pentru primul sezon din istorie în liga secundă.

Gheorghe Mihali a fost desemnat să se ocupe de pregătirea noului sezon, în condiţiile în care clubul nu are deocamdată un preşedinte, un antrenor şi nici un lot de jucători care să atace promovarea în prima ligă.

Însă, chiar şi în acest climat incert, jucătorii trebuie să înceapă pregătirea noului sezon. Din informaţiile FANATIK, munca tehnicianului a început deja.

Antrenorul creionează lotul pentru Liga 2, alături de oficialii clubului. Mihali vrea să ştie care sunt jucătorii pe care îi va avea la dispoziţie, iar completările se vor face cu fotbalişti de la echipa a doua, care au evoluat sub comanda lui Sorin Colceag şi tinerii antrenaţi de Mihali la U-19, care au ajuns până în semifinalele Ligii Elitelor.

Dinamo nu are bani de un stagiu de pregătire în străinătate, astfel că, din informaţiile FANATIK, cantonamentul “câinilor” va fi efectuat la Săftica, în propria bază. În ciuda acestui inconvenient, Mihali este mulţumit de condiţiile din baza de pregătire.

Negocierile cu jucătorii aflaţi sub contract se dovedesc a fi dificile. Ricardo Grigore şi Steliano Filip au anunţat în mod clar că vor să plece, iar jucătorii cu salarii mari nu vor putea fi ţinuţi decât în cazul în care acceptă diminuarea serioasă a contractului.

Gabi Torje şi Vlad Morar au semnat cu Farul Constanţa, Cosmin Matei a fost prezentat la Sepsi, iar Răzvan Grădinaru a rămas liber de contract. Francezii Balthazar Pierret şi Baptiste Aloe au părăsit şi ei echipa.

Citește și:

Aurelian Temișan despre națională: ”Hagi, păreai dus cu capul”

Previous Sfaturi de la un un specialist în marketing sportiv
Next Conferință de presă foarte importantă astăzi

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *