Ce trebuie să facă urgent Stoican la echipă


Flavius Stoican este de 9 partide antrenorul lui Dinamo, perioadă în care a acumulat doar 5 puncte. O singură victorie, 2 remize și 6 înfrângeri este bilanțul acestuia. În 4 din cele 9 partide, Dinamo a avut cel puțin un om eliminat. Nu mai puțin de 5 cartonașe roșii au „reușit” dinamoviștii să acumuleze doar în 2022, încă un record negativ.

De altfel, Dinamo este echipa care a primit cele mai multe cartonașe galbene și cele mai multe cartonașe roșii din totalul de echipe din Liga 1.

Leo Grozavu: „Se epuizează echipa”

„Dinamo a început să se obișnuiască să joace în inferioritate, dar nu e normal. Eu, dacă aș fi în locul lui Stoican, aș fi atent la acest lucru. Nu numai că pierzi un jucător pentru meciul respectiv, dar el lipsește și în următorul. Și mai e ceva de luat în calcul.

Dacă echipa joacă în inferioritate, ceilalți jucători de pe teren trebuie să-l suplinească, să depună mai mult efort pe teren. Caz în care, nu te mai poți reface așa ușor. În schimb, Stoican ar trebui să pregătească și acest scenariu, de inferioritate, înaintea meciurilor”, a explicat Leo Grozavu la Look Plus.

Grozavu a fost aprobat de George Galamaz, fostul fundaș, prezent și el în studioul TV: „Cred că e vorba despre indisciplină în lot”.

Nu crede în salvarea directă

”Nu îi văd să evite barajul. Sepsi i-a bătut fără 3-4 titulari, cu 3-1, acum au pierdut cu 4-1. Jocul lor nu îţi dă nicio speranţă. Stoican zice că îşi doresc, dar nu cred că e suficient la fotbal să îşi doreşti, trebuie să poţi.

Au multe jocuri în care nu au reuşit să prindă ritmul. Acum sunt 9 jocuri doar, dacă ar fi fost ceva de genul tur-retur, cum era înainte, poate era altceva, pentru că automat că o serie de echipe din play-out se vor bate pentru locul de baraj din Europa. E acel pluton, dar vedeţi, Târgovişte e o echipe grea, Craiova arată un reviriment, Mioveniul aşa cum sunt încurcă şi ei. Mi-e greu să cred, dar atâta timp cât există speranţă… dar jocul deocamdată nu arată nimic”, a spus Grozavu, pentru Look Sport.

Citește și:

Putin avertizează România! Reacție oficială

Previous Dănciulescu îl contrazice pe Flavius Stoican
Next Steliano Filip, trimis la doctor: ”Cedezi”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *