Ce spune Rednic despre Fabbrini. Alți doi jucători pleacă


Mircea Rednic a avut astăzi o conferintă în care a dat detalii despre Fabbrini, transferuri, dar și cine pleacă sigur de la Dinamo.

„Cireșarii pregătiți, plecăm cu autocarul, Montini și Reda s-au antrenat normal, n-am probleme de lot, ne așteaptă un meci foarte greu, din cauza noastră nu ne-am calificat în play-off, nu din cauza lor. Suntem încă pe primul loc.

Dau în continuare încredere și sprijin jucătorilor care sunt convocați. Acum am avut timp mai mult să pregătim meciul cu trei fundași centrali.

Nistor e în formă bună, Contra și-a luat jucători cu experiență pentru că sunt meciuri decisive.

Pentru Nistor n-am avut nicio ofertă, pentru Montini am avut. Dar n-o să plece.

Sunt supărat că se fac discuții constructive, apoi apar a doua zi în ziar, nu vreau să discut pentru că nu știm ce se va întâmpla. El este un jucător sub contract, m-am întâlnit și eu cu Luana cu frații Manea, vedem ce va fi.

Nu aștept pe nimeni, nici pe Răduț. Îi facem o ofertă și vedem dacă vine.

Chiajna, Clinceni, Voluntari…nu există un ajutor al FCSB-ului. Contează ca spectacol, ca condiții. Dar ar trebui în orașele astea mari să intereseze mai, mult pe autorități.

Nu regret că i-am luat pe cei doi, Elvis și Mallo, dar nu vor continua.

Ziggy va semna astăzi. Nu a venit în România, i-am trimis contractul, o să vină pe 15 iunie în România. Face vizita medicală atunci”, a declarat Mircea Refnic.

-->
Previous Moți și Grigore, mână de ajutor pentru ”câini”. Cum poate pica transferul lui Fabbrini la ȚSKA
Next EXCLUSIV Ce se întâmplă cu transferul lui Fabbrini

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *