Ce spune impresarul lui Sorescu despre transfer


Deian Sorescu (24 de ani) încearcă să plece de la Dinamo în această iarnă, iar pe numele său au venit mai multe oferte, refuzate de „câinii roșii”.

Ultima a venit din partea lui FC Damac, club care joacă în campionatul Arabiei Saudite. S-au oferit 700.000 de euro în schimbul lui Sorescu, dar Dinamo a refuzat oferta, cerând un milion de euro.

Peste două zile, Giovanni Becali (69 de ani) a anunțat că formația din Ștefan cel Mare are un preț nou pentru fotbalist. Dinamo solicită 800.000 de euro pentru Sorescu, plus 20% dintr-un viitor transfer. Acum aproximativ o lună, Mircea Rednic (59 de ani) spunea că alb-roșii vor 1 milion de euro plus procentul de 20%, ceea ce înseamnă că Dinamo și-a scăzut între timp pretențiile financiare. În acest moment, negocierile cu alte cluburi stagnează, deoarece Dinamo a primit oferte sub așteptări.

„Domnului Mureșan îi vin niște oferte. A fost un club din Polonia, în sfârșit. Sunt două echipe care n-au bani. Ei tot au încercat. Au zis că trimit ofertă de 500.000, apoi au zis 700.000. După, au venit unii cu 300.000, alții cu 400.000. Eu cred că e mai bine să rămână până în vară. Sunt echipe care își fac planurile mai bine și mai cumpătat atunci, acum e pe grabă toată lumea, de frică să nu piardă obiectivele.”

„A trecut peste”

„Sorescu va pleca când va primi o ofertă serioasă pentru club, aia de 800.000 plus 20% dintr-un viitor transfer, și cine îl vrea trebuie să plătească atât. El trebuie să fie și mulțumit cu contractul pe care îl primește. E un băiat extraordinar. A venit singur la noi acum 2-3 luni, când era într-o pasă neagră. Este un gest (n.r. de la finalul meciului cu CS Mioveni, când a fost dezbrăcat de tricou de fanii lui Dinamo) după care nu mai poți să continui. Totuși, el a avut puterea să treacă peste și să joace și o va face în continuare.

N-avea ce să caute acolo, dar dacă l-au chemat, ce să facă? Dacă sunt DDB și dau bani, poți să-ți tratezi propriul jucător în halul ăsta? Ok, i-ai luat tricoul, dar de ce i-l mai arunci înapoi? Culmea, că era singurul jucător de la Dinamo care merita să dea tricoul. A dat 5-6 goluri. Nici el, săracul, nu mai știe postul pe care trebuie să-l joace datorită situației de la Dinamo. Am avut jucători care au fost tratați la fel la Dinamo și au plecat. Mi-au spus că nu mai pot intra în acel vestiar”, a explicat impresarul la DigiSport.

Citește și:

Cele mai frumoase citate oferite de Mihai Eminescu

Previous Vin transferurile la Dinamo
Next Transfer ratat pentru Dinamo

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *