--> -->

Ce și-a propus Mihai Popescu în 2018. Promisiune pentru fani


-->
Fundașul central al ”câinilor”, Mihai Popescu, s-a întors în această iarnă la Dinamo după o jumătate de sezon petrecută la FC Voluntari sub comanda lui Claudiu Niculescu.

”Îmi pare bine că m-am întors, pentru mine e o bucurie, acum să vedem când începem pregătirea şi condiţiile. Mă gândesc că nu s-au schimbat, dar vreau eu să fac o schimbare pentru mine. Odată ce antrenorul te vrea, cred că este un plus pentru mine, ca jucător. Eu o să fiu acelaşi jucător, chiar dacă antrenorul m-a dorit sau nu, sau conducerea. O să-mi fac treaba în continuare, sper să joc mult mai mult decât am făcut-o în trecut şi să arăt că merit să rămân la Dinamo”, a declarat Mihai Popescu pentru Telekom Sport.

”Sunt patru meciuri cu echipe din play-off, excluzând Chiajna, o să luăm fiecare meci în parte. Sperăm să le câştigăm şi, cum am citit în ziare, obiectivul este să intrăm în play-off, apoi o să vedem ce stabilim împreuna cu staff-ul. Este o presiune în plus pusă pe noi, pe jucători, dar pare că te concentrezi mult mai mult şi încerci să dai tot, să te autodepăşeşti, ca să prinzi play-off-ul, pentru că acolo joci cu echipele mai importante ale clasamentului şi te baţi la campionat” Mihai Popescu, Dinamo

Previous VIDEO Ștefan Radu, din nou important pentru Lazio Roma
Next Ronaldo Deaconu, ținta ironiilor la Chiajna. Ce le-a răspuns mijlocașul

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *