Ce șanse sunt ca Ioan Mărginean să vină la Dinamo


Dinamo este în cel mai prost moment istoric și ca loc în clasament, dar și financiar, pentru că pentru prima dată în acest an s-a vorbit public despre faliment. Fără un eventual investitor și fără un plan clar prin care să fie condusă echipa, este greu de crezut că suporterii singuri o vor putea scoate la capăt.

Ioan Mărginean a oferit aseară pentru prima dată detalii despre o posibilă venire la Dinamo. A făcut performanță la Gaz Metan Mediaș, este un om ferm, are ochi la jucători și știe și cum să atragă sponsorii spre grupările unde activează. Și un un alt lucru important, e dinamovist convins și ar veni doar pentru a ajuta clubul, nu pentru a-l căpușa.

Mai mult decât atât, el chiar a spus că e dispus să facă voluntariat 12 luni, doar ca să ajute clubul și să dea un imbold și altor dinamoviști să i se alăture.

Totuși, este greu de crezut că el va accepta să vină la Dinamo pentru că deocamdată nu i se îndeplinește singura condiție pe care a pus-o – să se unească galeriile, sau mai exact Programul DDB și ADPD. Dacă Peluza Cătălin Hîldan ar atrage mii de suporteri cotizanți alături de ei, ADPD ar trebui mai degrabă să se concentreze pe a aduce sponsori importanți la echipă. Și astfel proiectul nu ar avea cum să nu aibă succes.

Citește și:

Ce țară din Europa devine ”paradisul vacanței 2020”. Se recomandă pentru concediu

Previous Dan Nistor, despre un eventual dezastru la Dinamo
Next Portretul spaniolului care ar putea prelua Dinamo

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *