Ce salarii, MARI, au ”câinii” de la echipa națională. Detalii CURIOASE


Echipa națională a României are în prezent în staff-ul tehnic mai mulți componenți cu un trecut dinamovist. Aceasta începând din septembrie anul trecut, când Cosmin Contra a ales să lase formația din Ștefan cel Mare pentru a-i prelua pe ”tricolori”. Iar remunerațiile au crescut mult pentru fiecare dintre noi angajați ai FRF.

Gazeta Sporturilor a publicat astăzi un material amplu despre situația financiară a federației și ce bani s-au consumat la Casa Fotbalului. Printre cifre, apar și salariile celor din staff. Cosmin Contra câștigă 360.000 de euro pe an, dublu față decât lua la Dinamo după ce și-a renegociat contractul vara trecută. Florin Bratu, spre exemplu, câștigă acum în jur de 96.000 de euro pe an, conform informațiilor provenite din club. În schimb, preparatorul fizic Javi Reyes are un salariu mare: 200.000 de euro pe an. Drept dovadă că este omul în care Contra are cea mai mare încredere precum se-ntâmpla și la Dinamo. ”Guriță” a insistat vara trecută ca spaniolului să i se facă toată poftele, amenințând că nu semnează altfel. Și la ”câini” Reyes ajunsese că câștige peste 90.000 de euro pe an. Secunzii Ionel Gane și Adrian Mihalcea au câte 108.000 euro pe an. Deci mai puțin decât preparatorul fizic.

Previous EXCLUSIV Un jucător IMPORTANT va fi din nou de astăzi la antrenamente
Next Ronnie O”Sullivan și povestea tricoului cu ”Doar Dinamo București”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *