Ce sacrificiu ar fi făcut Cristi Borcea


Cristi Borcea (52 de ani) a rămas cu un mare regret după cei 17 ani petrecuți ca oficial la Dinamo: neaccederea în grupele Ligii Campionilor.

În dubla decisivă pentru calificarea în grupele celei mai galonate competiții intercluburi din lume, după 1-1 în deplasare cu Lazio, Dinamo conducea cu 1-0 la pauză, la București.

Era la doar 45 de minute de îndeplinirea unui vis al lui Cristi Borcea, dar și a milioane de fani roș-albi. Romanii au întors însă scorul, după o gafă a lui Vali Năstase, și dinamoviștii au pierdut lamentabil calificarea în toamna anului 2007.

”(n.r. Dacă ar putea să schimbe ceva) Cred că aş gestiona mai bine… Din 3 campionate pe care le-am pierdut, două le-aş fi luat. Şi sigur n-aş mai fi pierdut intrarea în Champions League, când am pierdut cu Urziceniul. Aş gestiona altfel lucrurile.

Altfel gestionam, altfel le aranjam, altfel discutam, altfel pregăteam […] Preferam să mai stau un an în închisoare, dar să mă duc în Liga Campionilor. Este durerea mea cea mai mare”, a mărturisit Cristi Borcea la podcastul AmeritatcuNasrin.

Revine familia Borcea?

Cristi Borcea, unul dintre cei mai activi finanțatori din trecut ai lui Dinamo, a anunțat că familia sa ar putea reveni la cârma echipei din Ștefan cel Mare, însă cu o condiție: să se înceapă construirea unui nou stadion.

„Există şansa ca în primăvară să se înceapă stadionul nou. În momentul în care se intră cu buldozerul, Dinamo va avea un buget de 10 milioane de euro să se bată la campionat an de an. Centrul oraşului, suporteri, se vor vinde loje, marketing.

În momentul în care începe stadionul, va fi 100% Patrick la echipă. Eu când vindeam un jucător mă certa, plângea că de ce l-am vândut, că vreau să distrug echipa. El era în galerie atunci. El a stat lângă mine tot timpul, e implicat la societate, ştie”, a declarat Cristi Borcea la Realitatea Sportivă.

„Da, și așa se va întâmpla. (n.n. Patrick va investi la Dinamo). Nu va mai fi de nivelul care a fost, dar în jurul meu sigur se vor aduna 5-6 oameni care vor să investească la Dinamo, dinamoviști adevărați. Eu, pentru nimic în lumea asta, nu voi mai activa în conducere sau să mă ocup. Implicarea ar fi foarte mare, eu sunt un tip implicat, la mine nu erau sărbători, familie…”, a spus Cristi Borcea, la ProSport Live.

Citește și:

Adrian Năstase: ”Iohannis la Bruxelles, Geoană la București”

-->
Previous Dezvăluiri senzaționale despre noul stadion
Next Motivator pentru jucătorii lui Dinamo

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.