Ce repatriere încearcă să facă Dinamo


Dinamo răsuflă ușurată. Iuliu Mureșan a explicat cum a reușit clubul din Ștefan cel Mare să scape de sancțiunea dictată de forul mondial și cine sunt primele ținte pe lista de achiziții.

”S-a rezolvat cu avocați foarte buni, au cerut documente, au știut cum să pună problema, au descris proceduri, practici. Am mai câștigat cu acest avocat și la TAS.

Astfel că interdicția s-a ridicat în seara asta, iar primul transfer e Constantin Nica, se antrenează din aprilie cu echipa.

Avem nevoie, e un jucător bun, cu fizic, cu experiență, ne va ajuta foarte mult.

E și Raul Albentosa o țintă. Nu dăm salarii ca în era spaniolă, încercăm să ne descurcăm. Am primit mult oxigen cu ridicarea interdicției”, a declarat Iuliu Mureșan, într-o intervenție la Digi Sport Special.

După fereastra pentru meciurile echipelor naționale, Dinamo va disputa derby-ul cu FCSB, în care Iuliu Mureșan își dorește ca echipa să nu primească gol, realizare pe care trupa lui Dario Bonetti n-a izbutit-o niciodată sezonul ăsta.

”Cu punctele, trebuie să avem răbdare. În derby-ul cu FCSB nu prea există o favorită, poate doar pe hârtie. Se poate întâmpla orice într-un astfel de meci.

Sper să facem față și sper foarte tare să nu primim gol, că în toate meciurile am luat gol primii și e greu să întorci rezultatul”, a recunoscut Iuliu Mureșan.

Citește și:

Ionel Dănciulescu a dezvăluit calvarul prin care a trecut la Dinamo

Previous Ionel Dănciulescu a dezvăluit calvarul prin care a trecut la Dinamo
Next Ionuț Negoiță: „Am avut limitări, nu limite”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *