Ce promisiuni au făcut dinamoviștii la concertul pentru Cucu


Pentru o seară, pentru o cauză umanitară, dinamoviștii au redevenit o mare familie. Aseară, la Berăria H, cu ocazia concertului-eveniment pentru strângerea de fonduri în vederea ajutorării lui Dan Cucu care luptă pentru viață, s-au reunit echipa de fotbal alături de sportivii CS Dinamo de la polo și rugby. Bineînțeles, împreună cu suporterii, care au organizat acest concert. Iar criza de la echipa de fotbal a fost unul dintre subiectele pe care jucătorii lui Vasile Miriuță l-au dezbătut cu fanii care încă mai au răbdare și cred în revitalizarea formației.

Elevii lui Miriuță consideră că acesta a fost momentul zero al lui Dinamo, iar de sâmbătă, cu Poli Iași, o contracandidată la play-off, ”haita” va renaște.

Paul Anton a declarat:

”Se vede că Dinamo a rămas o familie, unită mai ales în momentele grele, iar suporterii vor fi alături de noi în clipe grele pentru istoria clubului”.

Sergiu Hanca a completat:

”Poate că acesta este momentul zero de care aveam nevoie, iar de aici să ne ridicăm și să realizăm performanțe notabile, mai ales că avem cei mai frumoși suporteri din România. Ei merită tot respectul și dăruirea noastră”.

Cu toate că i s-a dorit demisia, Miriuță, care este sprijinit în continuare de către suporterii dinamoviști, este încrezător în forțele lui și ale echipei:

”N-o să dau bir cu fugiții după câteva săptămâni și, în special acum, când e greu. Trebuie să muncim, să luptăm și să câștigăm. Mai întâi, să batem noi pe Poli Iași, apoi și celelalte formații cu care ne batem la play-off au meciuri dificile. Important e să învingem noi”.

Cine dorește să sprijine lupta suporterului dinamovist, sunt trei conturi pentru donații deschise la Raiffeisen Bank pe numele Cucu Mihai Daniel:

EUR: RO48 RZBR 0000 0600 1972 5740
LEI: RO24 RZBR 0000 0600 0989 6580
USD: RO08 RZBR 0000 0600 1972 5781

 

-->
Previous Claudiu Niculescu a identificat principala problemă a lui Dinamo. De ce nu a venit
Next Jucătorii au avut parte de o surpriză la Săftica

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *