Ce găseşte la Dinamo următorul antrenor


Dinamo Bucureşti e pe penultimul loc în Liga 1, cu doar şase puncte după nouă etape. Dario Bonetti s-a descurcat cu un lot tânăr şi fără experienţă şi a fost pus pe liber, după ce clubul a transferat în masă.

„Dario a venit într-un moment în care toată lumea evita să ia Dinamo, pentru că situaţia era neclară. A venit într-o situaţie grea în care nimeni nu voia să ia Dinamo, nu s-a înghesuit nimeni. După primele patru etape, cei de acolo erau foarte bucuroşi cu alegerea făcută, aveau şase puncte în patru etape, dar va fi foarte greu, pentru că pregătirea de vară a fost un eşec, pentru că n-au făcut-o. Jucătorii care au venit în aceste momente la Dinamo nu au pregătirea de vară”, a declarat fostul atacant al alb-roşiilor.

În acte, antrenorul principal de la Dinamo Bucureşti e tot Dario Bonetti, care nu a semnat rezilierea contractului scadent la finalul acestui sezon. Printre antrenorii puşi pe listă de conducere e şi Mircea Rednic.

„Va fi foarte greu pentru orice antrenor care va veni în acest moment, doar montaţi la nivel psihic şi cam atât. Din punct de vedere fizic va fi foarte greu. Cred că până la urmă vor găsi o soluţie, nu cred că Bonetti ţine cu dinţii de acest post, cred că se vor rezolva lucrurile spre bine, pentru Dinamo”, a adăugat Marius Niculae.

Citește și:

Dinamo le-a dat aripi: ”Dacă mai beau o sticlă de rachiu, mă fac campion”

-->
Previous Ce antrenor se autopropune la Dinamo
Next O legendă dinamovistă iese la atac: „Ce treabă are Mureșan cu Dinamo?”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *