După încheierea sezonului, Dinamo își va pierde cel mai bun atacant, pe Astrit Selmani, iar viitorul său rămâne incert, nefiind încă clar unde va ajunge vârful cu origine kosovară.
Potrivit golazo.ro, Petrescu îl vede pe Astrit Selmani, în vârstă de 27 de ani, ca pe un atacant ideal pentru stilul său de joc, un vârf capabil să facă presing, să alerge și să lupte pe teren.
Fotbalistul nu își dorește să continue la roș-albi, deoarece oferta salarială nu corespunde așteptărilor sale, și speră să prindă un transfer avantajos în vara viitoare.
Antrenorul le-a cerut conducătorilor să facă tot posibilul pentru a-l aduce pe jucătorul suedez de origine kosovară. Petrescu îl consideră pe Astrit Selmani un atacant potrivit stilului său de joc, un fotbalist combativ și agresiv.
Dinamovistul poate semna deja cu orice echipă interesată, având în vedere că se află în ultimele șase luni de contract. El are dreptul să se transfere pe 1 iulie, când îi va expira acordul cu Dinamo.
La CFR, Selmani ar avea o concurență serioasă, însă Petrescu preferă să-l aducă pe el, având în vedere că atacanții actuali, precum Louis Munteanu și Virgiliu Postolachi, pot juca și pe posturi de extreme și nu sunt numere 9 clasice, cum este Astrit.
„În România voi juca doar la Dinamo!” , a declarat Astrit Selmani de nenumărate ori.
Citește și:
Cum l-a refuzat Ion Țiriac pe Ion Iliescu: „Am fost milițian”
No Comment