Ce-a spus Sir Alex Ferguson despre Lupescu și Lucescu! Campanie PUTERNICĂ


În această seară, în studioul Antenei 3, s-a făcut o supercampanie electorală lui Ionuț Lupescu care luptă să devină viitorul președinte al FRF. Nume impozante, la loc de cinste fiind Mircea Lucescu, iar surpriza a fost furnizată de un videocall cu marele Sir Alex Ferguson, semn că Lupescu sau „Lupo” cum îi spune scoțianul are temele făcute în privința duelului politic cu Răzvan Burleanu.

Sir Alex, destins, jovial și dispus la dialog, a făcut lobby pentru fostul dinamovist. „Am o legătură foarte bună cu Lupescu, am lucrat împreună la UEFA. Avea un rol foarte important, este foarte bine pentru mine că pot să-l susțin. Ce făcea la UEFA era extraordinar. Nu era simplu ce făcea. Trebuie să spun că Lupescu s-a descurcat extraordinar, e un om inteligent, a luptat întotdeauna pentru România și trebuie să spun că în tot timpul petrecut acolo nu am întâlnit un om mai potrivit decât el. Să iei decizii e cel mai important. Din perspectiva problematicii, toată lumea poate lua decizii, dar nu toate sunt bune. Dacă pe parcurs nu decizi cum trebuie, se duce totul pe râpă. Lupescu are calități, are valori foarte bune și cred că asta îl va ajuta. Cred că e foarte greu să fii antrenorul echipei naționale. Cred că a manageria o echipă națională necesită experiență, multă forță de luptă și abnegație. L-aș recomanda imediat pe Mircea Lucescu pentru naționala României”, a comentat Ferguson.

Previous Cum l-a depășit Mircea Lucescu pe Guardiola
Next Vânzarea clubului, mai aproape ca oricând? Cu cine s-a întâlnit Thiess

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *