Ce au propus concret reprezentanții turcului Abdullah Kigili EXCLUSIV


Suflarea dinamovistă a fost informată în toate aceste zile despre o ofertă de sponsorizare a unui turc, Abdullah Kirigi, 75 de ani, vicepreședinte la Fenerbahace și fondatorul companiei Kirigi, un retailer de haine important pe piața din Turcia.

Doar că nu este vorba despre bani prea mulți investiți la echipă. Concret, reprezentanții turcului care au deschis în luna octombrie un magazin în mall Coresi Shopping Resort din Brașov, au oferit costume pentru jucători și conducători. Practic, ceea ce și Torry Milano a făcut anul trecut pentru gruparea din Ștefan cel Mare.

De asemenea, s-ar asigura câteva zile de cantonament la munte, dar nu în Turcia, ci la Poiana Brașov. Din informațiile doardinamo.ro, acest contract este foarte important pentru Radu Birlică, pentru că actualul director de marketing al clubului are contract pe 3 luni, care expiră la finalul lui decembrie și în funcție de aducerea unui nou sponsor i se va prelungi sau nu.

”E mult mai complexă discuția vizavi de asocierea respectivă, chiar ieri am avut o întâlnire. Asta a spus și dânsul, că în condițiile actuale și cu bugetul actual, este imposibil să vină pe lângă club. Dar a făcut deja un gest față de noi, pe care îl veți vedea zilele următoare.

A făcut un gest să ajute clubul. Vom face un contract în imediata perioadă. E vorba și de bani, a vrut să facă un contract de sponsorizare. Banii vor intra imediat ce discut cu managementul clubului, să găsim soluția astfel să fie bine pentru club. Voi vorbi cu cei care sunt aici, domnul Șerdean, domnul Couto, o să-l anunț și pe domnul Eftimescu”, a declarat Radu Birlică la GSP Live.

Citește și:

Negocieri pentru viitoarea coaliție de guvernământ

Previous Ante Puljic, veste foarte bună pentru suporteri
Next Fabbrini, anunț de ultimă oră pentru fanii dinamoviști și gest magic pentru angajați

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *