Ce a declarat Uhrin la conferința de presă


Dinamo București riscă să retrogradeze în premieră în Liga 2, după eșecul din manșa tur a barajului cu Universitatea Cluj, scor 0-2, la Cluj.  Meciul retur se va juca duminică, pe stadionul Dinamo.

Antrenorul „roș-albilor”, Dusan Uhrin, a declarat că înțelege presiunea pusă de fani și vrea să-i facă fericiți. Tehnicianul ceh le-a cerut jucătorilor să aibă o altă atitudine față de meciul tur cu „U” Cluj.

„Nu suntem bine pentru că am pierdut ultimul meci, dar am încercat să repar ce nu a mers la Cluj. Trebuie să luptăm mai mult, nu a fost suficient. Prima repriză a fost dezastruoasă. Sper să dăm maximum, nu știu de ce nu am luptat la Cluj.

Realitatea este că toată lumea trebuie să facă mai mult, dacă vrem să rămânem în prima ligă. Cred că adversarii vor juca pe contraatac. Trebuie să jucăm cu siguranță, dar în același timp să înscriem minimum două goluri în timpul regulamentar.

Nu e o situație deloc bună pentru istoria acestui club, dar sper că vom depăși această perioadă. Nu mă simt prea bine, dar trebuie să dăm maximum. Am avut multe momente de presiune în cariera mea, nu e cel mai dificil moment. Nu vreau să le frâng inima fanilor dinamoviști.”

Dusan Uhrin: „Am vorbit cu fanii”

„Pot să dorm, dar nu așa bine, ma gândesc numai la acest meci. Jucătorii sunt un pic emoționați, dar noi suntem vinovați pentru această situație. Trebuie să rămânem concentrați. Dacă voi fi emoționat sau nervos, va fi foarte rău pentru noi.

Am vorbit cu fanii, cu câțiva lideri de la DDB. E normal să pună presiune, vor ca echipa să rămână în Liga 1. Nu cred că e momentul acum să ne gândim la bani, trebuie în primul rând să ne salvăm de la retrogradare. Nu joacă banii, trebuie să avem atitudine.

Trebuie să recunosc că a fost mai greu decât mă așteptam atunci când am semnat cu Dinamo. Nu vorbesc despre viitorul meu, am contract cu Dinamo, sunt concentrat acum doar pe meciul de duminică. Mereu am lucrat sub presiune aici. Așa e la Dinamo, iar jucătorii trebuie să înțeleagă și ei acest lucru, că sunt mereu sub presiune”, a spus Dusan Uhrin, la conferința de presă, conform DigiSport.

Citește și:

Pleiada Boutique Hotel, servicii de 5 stele în Iași

Previous Cine oferă primele pentru returul cu ”U” Cluj
Next Dinamo a chemat preotul înainte de retur

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *