Posts in category

FOTBAL


INTERVIU Mihai Neicuțescu: ”Vă mulțumesc” Ce spune despre situația clubului

Read More

Dinamoviștii își iau măsuri de precauție cu Viitorul. Ce vor face trei jucători

Read More

Speranța moare ultima. Ce vor șefii lui Dinamo

Read More

Bogdan Țîru, fundașul de 22 ani al celor de la Viitorul, a declarat că nu se teme de atacantul dinamovist Adam Nemec, pe care îl va întâlni duminică, de la 20:30, în prima zi de Paște, pe stadionul din Ștefan cel Mare. „Nemec este un vârf periculos, este foarte înalt, foarte bătăios, e greu să …

Un fotbalist important din lotul lui Cosmin Contra va absenta duminică de la partida cu Viitorul din Ștefan cel Mare. Chiar dacă era pe val! Claudiu Bumba, 23 de ani, s-a accidentat iar. Lui i-au recidivat problemele la pulpă care l-au făcut să rateze și alte partide. Mijlocașul sosit în această iarnă la Dinamo a …

Antrenorul și finanțatorul Viitorului, Gheorghe Hagi, a vorbit despre partida pe care o va avea duminică seară, pe stadionul din Ștefan cel Mare, cu Dinamo. „Nu avem probleme de lot, mergem încrezători, dar conştienţi că întâlnim o echipă puternică. Dinamo este în creştere, arată bine de la meci la meci, dar şi noi avem atuurile …

Guvernul a modificat şi completat, miercuri, Hotărârea nr. 1093/2013, privind declararea de interes public şi de importanţă naţională a Campionatului European de Fotbal 2020, constituind un grup operativ de lucru, care are principal obiectiv asigurarea condiţiilor necesare pentru pregătirea şi desfăşurarea efectivă la Bucureşti a unor meciuri din cadrul turneului final al CE. Bucureştiul se …

Dinamo are meci decisiv de Paște cu Viitorul pentru preliminariile Champions League. Formația lui Gică Hagi are, de asemenea, o partidă de totul sau nimic în lupta pentru titlu. Chiar și rivala de moarte a lui Dinamo, FCSB, îi va ține pumnii în meciul cu echipa din Ovidiu. Pentru alb-roșii ar fi o performanță să …

Și viitorul lui Dinamo are nevoie de susținerea fanilor! Echipa U19 a lui Dinamo, antrenată de Florin Bratu, a câștigat duelul cu formația similară a clubului FC Viitorul în Liga Elitelor U19, scor 4-3 pe stadionul „Granitul” din Capitală. Ei vor juca cu LPS Roman, miercuri, de la ora 12:00, pe același stadion.  Cu 6 …

Gigi Becali a dezvăluit că pentru el nu există rivalitate, mai ales când este binele FCSB-ului în joc. Așa că prima zi de Paște și-o va petrece în fața televizorului și se va uita la meciul lui Dinamo. „Ar fi un mic miracol dacă Viitorul ar lua titlul. Ar fi un ajutor de la Dumnezeu, …

Un alt jucător care face senzație a fost ratat de Dinamo. Cristian Cherchez are 16 goluri în acest sezon din Liga a II-a, după dubla reușită pentru Chindia Târgoviște în victoria cu FC Brașov (4-0 VIDEO). Putea să ajungă la Dinamo în 2014, dar antrenorul de atunci al „câinilor”, Flavius Stoican, a refuzat să-l păstreze, deși …

Directorul general al dinamoviștilor, Adrian Mutu, 38 de ani, a devenit din nou tată după ce soția sa, Sandra, a născut în această dimineață. Consoarta lui Mutu a născut un băiat perfect sănătos, Adrian Tiago, de 3,6 kilograme și 53 de centrimetri, iar dinamovistul a postat o fotografie cu el pe Facebook. În poza, Sandra a …

Plecat in iarna în schimbul sumei de 2,2 milioane de euro la Club Brugge, Dorin Rotariu este la curent cu tot ce se întâmplă la fosta sa echipa. Fostul jucător dinamovist nu a jucat decât 246 de minute pentru echipa din vestul Belgiei. „Dinamo este pe un drum ascendent. Atunci când vrei să mergi pe …

Trebuie să vezi acest video dacă ești dinamovist. Echipa de fotbal Under 19, antrenată de Florin Bratu a câștigat cu 4-3 partida cu Viitorul astăzi și este pe locul 1 în sezonul regular. Bucuria a fost fără margini în vestiar după partidă și Florin Bratu a dat startul la scandări. ”Cine e pe primul loc, …

Managerul general al lui Dinamo, Adrian Mutu, a povestit că l-a avut față în față pe Lionel Messi pe vremea când juca la Fiorentina (în 2008, 3-1 pentru catalani, românul a jucat 56 de minute) și a oferit detalii despre cum a încercat să-i facă față argentinianului. „Când am jucat un amical Fiorentina – Barcelona, la …

Veste bună pentru Dinamo! Echipă Under 19 a clubului a învins Viitorul într-un meci disputat azi pe stadionul Metaloglobus. ”Câinii mici” au câștigat cu 4-3 partida și termină sezonul regular pe primul loc. Florin Bratu a început cu : Costache Cătălin-Gheorghe Ion, Denis Ciubotariu, Glica Petre,Mihaiu Mircea, Vlad Mihnea, Vasile Florin, Vlad Vlăduț, Negotei Raul, …

Cosmin Contra dă dovadă de o mare poftă de joc chiar dacă e antrenor și nu mai joacă fotbal din 2010. Cei 7 ani de când s-a apucat de antrenorat nu i-au luat și faptul de a se simți ca peștele în apă pe teren. Asta a dovedit la antrenamentul de astăzi de pe stadionul …

Deși s-a scris că Vali Lazăr i-a convins pe şefii formaţiei Al Sailiya din Qatar să îl achiziţioneze definitiv la vară, pe adresa clubului din Ștefan cel Mare nu a venit încă nimic oficial. Lazăr a fost cedat în ianuarie, sub formă de împrumut, în schimbul sumei de 200.000 de euro. ”Sunt semnale că va …

Florin Prunea, portar exponențial la Dinamo și la echipa națională a făcut aseară niște dezvăluiri incredibile. El a fost prima dată la Steaua dar a fost refuzat de gruparea care juca pe vremea aceea în Ghencea. ”Eu știu de Steaua. Am crescut la Dinamo, îmi făcea plăcere când jucam cu Steaua. Eu sunt crescut chiar …

Toți suporterii dinamoviști vor continuitate la echipă în ceea ce privește banca tehnică. Asta după ce Cosmin Contra a reușit să califice echipa în play-off și să aducă măcar speranțe că echipa poate termina pe podium. Asta i-a convins pe șefii dinamoviști că merită să investească într-un antrenor de talia lui Contra pentru a continua …

Atacantul lui Dinamo, care a fost decisiv în ultimele două meciuri, cu două goluri marcate, s-a relaxat astăzi cu soția lui, Ana Paula, în Herăstrău. În timpul liber cei doi sunt nedespărțiți și după ce au descoperit lacul Herăstrău merg des la promenadă acolo. Rivaldinho va avea un oaspete important. Tatăl lui va veni la …

Ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, explică de ce reabilitarea stadionului Dinamo este în impas. „Proiectul de hotărâre privind EURO 2020 se referă la actualizarea comitetului interministerial cu privire la coordonarea pregătirilor pentru EURO 2020, era coordonat de vicepremier, ministrul Afacerilor Interne, pe cale naturală trebuie să fie și Ministrul Tineretului și Sportului. Din …

Echipa antrenată de Cosmin Contra va juca următorul meci în fața propriilor suporteri cu Viitorul lui Gheorghe Hagi pe stadionul „Dinamo”, a anunțat conducerea clubului din Ștefan cel Mare prin intermediul site-ului oficial. Partida FC Dinamo București – FC Viitorul se va disputa duminică, 16 aprilie, la ora 20:30, în etapa a VI-a din play-off-ul …

  Bucureștiul va organiza mai multe meciuri de la EURO2020, iar patru stadioane ar trebui modernizate. Compania Națională de Investiții a trimis un comunicat prin care anunță că s-au finalizat expertizele pentru 3 dintre acestea, stadioanele Ghencea, Giulești și Arcul de Triumf. Stadionul Dinamo ar trebui modernizat pentru EURO 2020, dar, pentru moment, situația acestuia e …