Care este cea mai mare problemă acum la Dinamo


Nori negri sunt în Ștefan cel Mare de la începutul sezonului. Chiar dacă astăzi a ieșit soarele, Dinamo stă pe un butoi de pulbere. Vestiarul este scindat și aproape imposibil în acest moment de manageriat. Vasile Miriuță va avea o misiune foarte grea în următoare perioadă. Pentru că jucătorii străini sunt foarte supărați că unii dintre ei sunt rezerve în timp ce ”petrecăreții” sunt în continuare titulari.

De fapt, problema dintre români și străini nu este nouă. Românii s-au simțit la începutul sezonului neapreciați, deoarece au fost aduși de Contra jucători ca Albin și Bokila, cu salarii foarte mari și zero reușite. În timp ce ei aveau salarii foarte mici pentru un club ca Dinamo. Când li s-au mărit salariile deja era prea târziu, deoarece răul era deja făcut.

Apoi există grupul străinilor care nu joacă. Cum sunt Maxi Oliva sau Rivaldinho, care nu au primit prea multe șanse de când a venit Miriuță. Iar ceilalți se simt și ei nedreptățiți că au o viață corectă în timp ce ceilalți nu sunt pedepsiți pentru ce au făcut și au fost în ultimele două meciuri titulari. Așa că Dinamo nu mai este o ECHIPĂ. Ci fiecare joacă haotic, fiecare pentru el. De aceea ați asistat la dezastrul de aseară.

”Colegii lor sunt foarte supărați pe ei. E greu de făcut performanță.Nu-i ușor când știu și ei, ceilalți, aia dorm, se pregătesc de meci, și aia cinci fac ce fac. Eu zece zile am lucrat să-i aduc pe români și pe străini la același numitor comun, că era rupt vestiarul. Asta-i adevărul. Numai eu știu cum i-am dus la Rin la etajul 13 să-i fac să spună ce au de spus și au început să se închege, și s-a văzut asta. Dar acum s-au dus pe apa sâmbetei.

Îi ierți o dată, îi ierți de două ori, a treia oară te mai iartă Dumnezeu. N-am fost prea bun cu ei. Am încercat doar să-i adun. Eu ca jucător, străin, când jucam la Energie Cottbus, și nemții beau până la 4 dimineața, păi stai mă că eu nu am venit să văd cât de frumoasă e Germania, ci să câștig bani. Dacă voi faceți asta, nici noi nu mai câștigăm. Așa și străinii de la noi din echipă. N-au venit să vadă ce frumos e Bucureștiul. Acum ce le spun eu străinilor?

Că mâine se îmbată Nemec, Salomao și Romera, păi stai Mister că și aștia au stat la 4 dimineața. Și-au bătut joc de noi și nici nu mai pot să-i privesc, vă dau cuvântul meu de onoare. M-au dezamăgit total. Lui Mahlangu, Filip și Hanca li s-au mărit salariile în septembrie. Le-au dublat salariile, le-au dat case, mașini, ce să le mai facă? Niciodată nu m-am mai întâlnit cu o asemenea situație. Inadmisibil. Să-i ierte bunul Dumnezeu, eu nu-i mai iert! Eu nu am venit la Dinamo, la echipa pe care o iubesc, să-și bată cineva joc de mine. Indiferent cât voi mai sta aici, o zi, o lună, un an”, a declarat Vasile Miriuță.

Citește și:

Miriuță: ”Să-i ierte bunul Dumnezeu, eu nu-i mai iert!”

-->
Previous Mesajul dur transmis de Miriuță oficialilor dinamoviști. Ce vor face cei cinci jucători
Next Ionuț Negoiță: ”Am fost autist” Ce l-a făcut să spună asta.

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *