Căpitanul lui Dinamo, Ante Puljic a luat cuvântul: ”Da, e un mic protest”


Ante Puljic a explicat ce se întâmplă la echipă în momentul de față și recunoaște că nu situația financiară îi afectează în primul rând, ci faptul că cei care conduc Dinamo nu se țin de cuvânt și se fac mereu promisiuni în van. Cu toate acestea, nu-și explică de ce rezultatele sunt atât de slabe

”Acest club nu merită asta, suporterii nu merită asta, am jucat bine, am avut ocazii să înscriem. Ce să spun, nu este ușor pentru nimeni, dar trebuie să continuăm. Nu-mi vine să cred că Dinamo este pe poziția asta în clasament, dar facem prea multe greșeli și suntem pedepsiți pentru ele.

Sunt foarte, foarte supărat. Nu am fi meritat să pierdem meciul. Facem o greșeală, adversarii înscriu. Când nu facem noi greșeli, greșesc arbitri. Nu îmi dau seama ce se întâmplă, mai e și ghinion.

Cu siguranță că e o problemă, dar noi vorbim între noi, vorbim cu staff-ul, vrem ca clubul să crească în clasament, nu ne gândim la bani când jucăm. Nu putem să fugim de această situație, trebuie să câștigăm meciurile următoare.

Nu este ușor pentru Contra, este foarte dezamăgit, noi vestiarul suntem cu el, pentru mine este un antrenor bun, dar nu știu ce se va întâmpla. Trebuie să găsim o soluție, să facem ceva diferit, să schimbăm ceva.

A fost un mic protest, dar e vorba despre promisiuni care nu se îndeplinesc, ne-am decis împreună să purtăm aceste banderole, nu e vorba de bani, ci de ceea ce se întâmplă în jurul echipei referitor la ceea ce ni se promite și nu se țin de cuvânt”, a declarat Ante Puljic.

Citește și:

Analiza jucătorilor străini aduși de Dinamo. Semnal de alarmă

Previous Contra s-a ținut de cuvânt. A schimbat radical echipa de start
Next Contra s-a decis: ”M-am simțit și eu păcălit dar asta voi face”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *