EXCLUSIV Situația accidentaților. Când revin Nemec și Hanca


Mai multe piese importante din echipa dinamovistă au absentat de la meciul cu Gaz Metan (3-0), de luni seară. Fotbaliști care au fost luați în seamă și de noul antrenor al echipei, Florin Bratu. Situațiile lor medicale nu le-au permis să fie în primul 11 sau în lotul lărgit pentru partida cu medieșenii, iar o parte dintre ei vor fi absenți și sâmbătă la Botoșani, în derby-ul, nedorit, al play-out-ului.

Adam Nemec s-a întors la București și, momentan, se antrenează separat după ruptură, însă va intra în cel mai scurt timp la pregătirile normale alături de echipă. Sursele doardinamo.ro afirmă că atacantul slovac, absent la meciurile ce-au urmat după partida cu FCSB (2-2), va putea fi o soluție pentru Bratone începând cu întâlnirea ce va avea loc la finele lunii martie cu Juventus Colentina. Adică după cea de la Botoșani.

Sergiu Hanca s-a simțit rău înainte de meciul cu medieșenii, iar Gabriel Torje a fost băgat de urgență în locul lui, dar meciul viitor va fi apt de joc. Luka Marici a avut probleme musculare încă de la confruntarea cu U Craiova (0-1), din Cupă, astfel că n-a mai intrat în calculele staff-ului tehnic. Tot la fel și Antun Palici, accidentat chiar înainte de startul partidei. Nici mijlocașul croat n-a vrut să riște, mai ales că a pierdut o bună parte a sezonului de toamnă din cauza unor probleme medicale.

-->
Previous DIALOG FABULOS între Florin Bratu și Ilie Dumitrescu. ”Mitraliera” a spus TOT despre planurile lui Dinamo
Next ANUNȚ despre Raț: ”Cred că semnează”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *