Când mai joacă Dinamo pe Arena Națională. Ce se întâmplă dacă nu se califică ”câinii” în play-off


Conducătorii dinamoviști se pare că nu iau în calcul varianta de a juca în play-out în acest sezon. Convinși de bagheta magică a lui Dusan Uhrin, aceștia se pare că nu vor reveni prea curând pe Arena Națională, acolo unde alb-roșii au jucat doar 2 meciuri în acest sezon! Al treilea jucat a fost organizat de FCSB, nu de Dinamo.

Practic, ”câinii” au evoluat doar cu Universitatea Craiova, 0-2 și cu FC Botoșani, 1-1. Nicio victorie nu a obținut Dinamo în ultima vreme pe Național Arena. Iar gazonul e mult mai bun pe Ștefan cel Mare, acesta fiind unul dintre motivele pentru care șefii au luat decizia să se joace în continuare acolo. Dinamoviștii tocmai au anunțat oficial că atât cu Politehnica Iași (vineri, 29 noiembrie, 20:30), cât și cu Chindia Târgoviște (miercuri, 4 decembrie, 20:30) vor juca pe stadionul din Ștefan cel Mare.

Conform contractului cu Unibet, echipa lui Dusan Uhrin este obligată să joace cel puțin 10 meciuri pe Arena Națională. În acest moment au mai rămas 8, iar singurele din sezonul regulat care s-ar mai putea juca pe cel mai mare stadion al țării sunt cele Sepsi, pe 14 decembrie, cu Astra, pe 1 februarie și cu FCSB, pe 15 februarie. Dacă ultimele două au șanse mari să se joace acolo, tot ar mai rămâne 6 meciuri acasă de jucat pe Arena Națională. Și dacă Dinamo nu intră în play-off ar putea fi o nouă rețetă financiară foarte proastă pentru Ionuț Negoiță.

Citește și:

ULTIMA ORĂ Ce are de gând să facă Dusan Uhrin. Detalii de la echipă

-->
Previous ULTIMA ORĂ Ce are de gând să facă Dusan Uhrin. Detalii de la echipă
Next Dusan Uhrin le-a făcut o surpriză astăzi jucătorilor la antrenament

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *