Liubliana Nedelcu a dezvăluit pentru iAM Sport că Ovidiu Burcă (43 de ani) a fost ofertat de o echipă cu nume din afara României. Răspunsul antrenorului lui Dinamo a impresionat-o pe cunoscuta impresară.
Mulți oameni de fotbal au numit promovarea lui Dinamo drept un mic miracol, după doar un sezon în liga secundă și în contextul crizei financiare fără precedent traversată de club. Iar omul din spatele performanței este considerat Ovidiu Burcă. Tehnicianul a impresionat și în startul sezonului, chiar dacă începutul a fost unul poticnit. Dinamo a legat patru meciuri fără eșec și se pregătește cu un moral ridicat pentru derby-ul cu Rapid.
Parcursul excelent reușit la cârma lui Dinamo nu a rămas fără ecouri pentru Ovidiu Burcă. Liubliana Nedelcu ne-a dezvăluit că tehnicianul a fost curtat insistent din afara țării. Cu toate acestea, agentul de jucători a spus pentru iAM Sport că a rămas impresionată de loialitatea și atitudinea tehnicianului față de club și față de proiectul din ”Ștefan cel Mare”.
”Dinamo este pe o linie ascendentă, Ovidiu Burcă a făcut minuni, iar pe el trebuie să îl laud. L-am sunat pe Ovidiu cu o ofertă din străinătate, dar el a refuzat. Era o echipă foarte bună din afară, iar el mi-a spus că nu vrea să știe nimic.
El mi-a spus că este mai statornic și că vrea să aducă Dinamo unde merită. Dinamo este acum o echipă care luptă mult. Începând de la Ovidiu, ei își dau seama că șansa lor este munca. Mi-este teamă că cei de la Rapid vor intra relaxați. Ovidiu cunoaște echipa Rapidului. Știe să îi așeze.
Da, oferta a fost acum o lună, recent. Nu a vrut să audă. Am zis uau!, nu se poate așa ceva. Eu și el ne cunoaștem foarte bine, dar pentru mine în momentul ăla… Nu mi s-a mai întâmplat asta”, a încheiat impresara pentru iAM Sport.
Citește și:
Prima imagine cu Mircea Rednic după infarct: ”Mi-a spus să transmit”
No Comment