Bratone, amenințat?! Cum se apără antrenorul și ce a spus după eșec


Dinamo se afundă în clasament, bifează a patra înfrângere în 8 etape, e grav! Roș-albii au pierdut în premieră acasă în acest sezon, contra unui adversar, Astra Giurgiu, pe care n-au mai răpus-o de mai bine de 4 ani. S-au strâns 7 meciuri fără victorie, 4 eșecuri și 3 remize. Au fost spectatori care i-au cerut demisia lui Bratu în această seară, după ce l-au înjurat copios pe Negoiță!

Ce-a spus Florin Bratu după această înfrângere: „Nu e o situație foarte plăcută pentru noi, am încercat să reglăm câteva lucruri în pauza competițională, doar că am fost taxați la prima greșeală. Mă bucur pentru Subotici că a marcat, avem nevoie de atacanți care fac asta. Sper să arătăm mai bine etapa viitoare, la Iași. Dinamo nu e echipă de play-out, trebuie doar să ne trezim, nu este plăcut să lucrezi într-un astfel de ambient”. El a continuat: ”E greu de suportat acest eșec. E o înfrângere care ne doare, mai ales că am jucat acasă. Din păcate iată că lipsa de maturitate își face simțită prezența. Nu reușim să securizăm poarta pentru a nu mai lua goluri copilărești. E greu să găsești o echipă de bază când pierzi meci de meci. Continuăm să primim goluri, suferim și pe fază ofensivă însă. Nu am reușit să înscriem mai mult, deși meritam”

Antrenorul s-a apărat: „Nu i-am transferat eu pe Axente și Popovici. Ci clubul Dinamo. Toți au fost de acord. Aveam un buget și acestea erau opțiunile. Am o relație bună cu conducerea, vom vedea ce va fi zilele viitoare. Dar eu ca persoană îmi place să lupt până la ultima picătură de energie”.

Citește și:

Ce teamă are Dan Nistor! Mesajul clar al căpitanului

Previous Singurul aspect pozitiv după eșecul cu Astra. Cum comentează Subotic ce s-a întâmplat și o mare promisiune
Next Ce teamă are Dan Nistor! Mesajul clar al căpitanului

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *