Unul dintre cei mai importanți și iubiți jucători de la Dinamo tocmai a anunțat că nu se va mai prezenta la reunirea echipei după vacanța de iarnă. El nu s-a înțeles cu Ionuț Negoiță în ceea ce privește banii și se pare că nu se va mai întoarce în România. Este vorba despre Jaime Penedo, care ar fi cerut jumătate din suma pe care Dinamo o va primi pentru prezența lui la Mondial, în jur de 100.000 de euro, iar șeful de la Rin ar fi refuzat. Cel puțin așa anunță TelekomSport.
Penedo mai are contract cu Dinamo până în vară.FIFA plăteşte 7.000 de euro pe zi de jucător către echipele care livrează jucători la turneul final din vara lui 2018. Astfel, Dinamo ar fi urmat să încaseze aproximativ 200.000 de euro.
”Pe Dinamo o să o am în inima mea toată viața. Eu sunt un jucător deja veteran, am 36 de ani și modul prin care eu îi mulțumesc acestei echipe este simplu – încerc să câștig toate meciurile și să dau tot ce e mai bun din mine. Dinamo și culorile acestui club o să le iau cu mine mereu și o să le păstrez în inima mea”, a spus Penedo pentru doardinamo.ro înainte să plece din România.

No Comment