Ce poreclă are Bokila. Ce spune despre meciul cu fosta sa echipă


Atacantul lui Dinamo, Jeremy Bokila, o refuzase pe Dinamo în vară pentru a ajunge la CFR Cluj pe 15.000 de euro dar nu s-a adaptat nicicum la formația din Gruia. În cele din urmă el a ajuns în Ștefan cel Mare pe 10.000 de euro, la insistențele lui Cosmin Contra care a plecat la scurt timp după transferul lui la echipa națională. El a vorbit astăzi într-o conferință de presă despre meciul de mâine seară cu formația lui Dan Petrescu.

”Nu e special, e un meci ca oricare altul, acum sunt la Dinamo, în prima parte a sezonului am fost la CFR. Nu cred că e vorba de revanșă, dar sunt motivat să evoluez împotriva echipei la care am făcut pregătirea. Petrescu e un antrenor bun, am început bine cu el sezonul, dar ceva s-a schimbat și de aceea am vrut să plec de acolo. Avem avantajul terenului propriu.

La Cluj, Dinamo a jucat bine, avem o șansă bună să câștigăm mâine. Cel mai periculos la CFR este contraatacul, știu să joace bine, se antrenat pentru asta încă de când eram eu acolo.

În acest moment, atmosfera la Dinamo este bună chiar dacă au fost ceva probleme.Dinamo ar trebui să fie în față, acum suntem pe 7, după meciul de la Mediaș am câștigat puțină încredere. Orice jucător e motivat, trebuie să câștigăm pentru că jucăm acasă”, a declarat Jeremy Bokila.

Miriuță a explicat ce poreclă are Bokila în vestiar.

„A zis țiganu’ că dă gol mâine!”, a spus Miriuță, după ce tehnicianul a fost întrebat ce a spus atacantul referitor la meciul cu ardelenii. După ce a spus ”țiganu”, Miriuță a explicat că fotbalistul nu este deranjat de porecla cu care s-a ales în vestiar.

Previous Miriuță: ”Am discutat cu Negoiță”. Ce se întâmplă cu Haruna
Next Felipe Nascimento, despre meciul cu fosta sa echipă

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *