Bogdan Bălănescu aproape de revenire


-->
Iuliu Mureșan are zilele numărate la Dinamo, astfel că la formația roș-albă ar putea reveni omul care a ținut-o pe linia de plutire timp de ani buni până în 2020, când a plecat la FC Voluntari, Bogdan Bălănescu.

Este vorba despre Bogdan Bălănescu, fostul director general al lui Dinamo, care în prezent este numărul 1 la FC Voluntari, club pe care l-a calificat, în premieră, în play-off-ul din Liga 1 în acest sezon + finala Cupei României.

Bogdan Bălănescu a plecat de la Dinamo în decembrie 2020, după ce a intrat în conflict cu țeparii spanioli conduși de Pablo Cortacero și Dorin Șerdean. N-a stat mult pe bară pentru că a ajuns imediat în conducerea lui FC Voluntari, în rol de director general.

Acum, ProSport a aflat că Bogdan Bălănescu e în discuții avansate cu Dinamo și ar putea să se întoarcă la clubul sufletului său, însă pe post de administrator special. Practic, l-ar înlocui pe Iuliu Mureșan, care este ca și plecat de la gruparea din „Ștefan cel Mare”.

Bogdan Bălănescu a rămas fanul lui Dinamo

„Cu Sibiu, Dinamo are prima șansă. Cu U Cluj nu văd lucrurile la fel. S-au întărit foarte mult. Va fi o dublă grea, foarte grea cu U Cluj.

Îmi doresc din tot sufletul să se salveze Dinamo la baraj. Au un antrenor și o echipă să realizeze obiectivul din acest an. Asta este situația. Gândiți-vă în ce condiții a început Dinamo acest sezon. După victoria cu FC Voluntari (n.n. râde), au avut interzis la transferuri. Nu este ușor de gestionat un club ca Dinamo”, a spus Bogdan Bălănescu, la ProSport Live.

Citește și:

Legendele lui Dinamo fac praf noua siglă

Previous Pleacă de la Dinamo: "Mă simt inutil"
Next Uhrin se opune schimbării siglei

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *